Microbuz plin cu migranţi ilegal, depistat de poliţiştii de frontieră doljeni

0
436

Poliţiştii de frontieră doljeni din cadrul S.T.P.F. Dolj au descoperit un microbuz, la ieșirea din localitatea Hunia către localitatea Cetate, județul Dolj, în care se aflau 24 cetățeni sirieni și irakieni.

În data de 28.06.2023, în jurul orei 05.00, polițiștii de frontieră din cadrul Biroului Prevenirea și Combaterea Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere și al Compartimentului Sprijin Operativ ale S.T.P.F. Dolj au organizat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale. “La  ieșirea din localitatea Hunia către localitatea Cetate, județul Dolj, colegii noștri au efectuat semnale pentru oprirea unui microbuz, înmatriculat în Italia,descoperind astfel, în compartimentul de marfă mai multe persoane. În cadrul verificărilor, a rezultat faptul că sunt 24 cetățeni de origine asiatică. La cercetări, persoanele în cauză au declarat că sunt cetățeni sirieni și irakieni. Conform protocolului româno – bulgar, persoanele în cauză au fost conduse la sediul STPF Dolj și ulterior au fost preluate de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun, iar microbuzul în care acestea se aflau a fost indisponibilizat la sediul unității”, a precizat Giulia Ştefania Băzăvan, purtător de cuvânt al STPF Dolj .