Surpriză mare, în partida decisivă de aseară dintre Italia şi Norvegia (0-1) contând pentru calificarea în sferturile de finală ale Euro speranţe. Italia avea nevoie de victorie, sau chiar de o remiză, dar la Cluj-Napoca, în faţa a 2347 spectatori, s-a văzut învinsă prin golul lui E. Botheim (min. 65). La egalitate de puncte cu Norvegia (3) şi la golaveraj identic, a fost devansată în clasament de numărul mai mare de goluri al norvegienilor. Reamintim că Italia a fost finalistă a ultimei ediţii U20, disputată în Argentina, în compania Uruguayului.