Preşedintele brazilian Dilma Rousseff s-a întâlnit miercuri, 26 iunie a.c., la Brasilia, cu liderii centralelor sindicale care au anunţat o grevă naţională pentru 11 iulie a.c.. De două săptămâni, brazilienii manifestă în stradă contra corupţiei, creşterii preţurilor pe transportul în comun, proastei calităţi a unor servicii publice, în principal sănătate şi educaţie. Sindicatele au mai prezentat în plus faţă de aceste nemulţumiri enunţate şi alte îngrijorări, legate de inflaţie şi scăderea puterii de cumpărare, salariile mici şi durata săptămânii de lucru. La reuniunea amintită cu preşedintele ţării au fost prezenţi liderii Confederaţiei unice a muncitorilor (CUT), apropiată Partidului Muncitorilor, fondat de fostul preşedinte şi sindicalist Luis Ignacio Lula da Silva, Centralei lucrătorilor şi lucrătoarelor din Brazilia (CTB), Uniunii generale a muncitorilor (UGT), Noii centrale generale a muncitorilor (NCST), Forţei sindicale, Centralei generale a muncitorilor din Brazilia (CGTB) şi Centralei sindicatelor braziliene (CSB). Divizarea sindicalismului brazilian explică reacţia întârziată a centralelor la manifestările din stradă, deşi acestea au început din data de 13 iunie. Două săptămâni mai târziu, sindicatele încearcă să demonstreze că sunt capabile să surmonteze divergenţele lor şi să organizeze împreună o acţiune de amploare. În cazul în care nu este pur şi simplu un gest simbolic, mişcarea de protest şi-ar putea schimba natura. În primul rând, pentru că ar putea deveni mult mai structurată, fiindcă până acum mobilizarea a fost spontană şi improvizată prin intermediul reţelelor de socializare. Pe de altă parte, s-ar putea extinde, prin aportul angajaţilor din sectorul public, dar şi privat. Totodată, satisfacerea revendicărilor sindicale ar obliga guvernul să revadă delicatele echilibre ale politicii sale economice, justă până la un moment dat, pe seama creşterii economice. Presiunea străzii ar obliga, de exemplu, guvernul, la modificarea fiscalităţii regresive, care îi afectează pe săraci (prin TVA), salariaţi, pătura mijlocie, întreprinderile mici, în timp ce băncile şi bursele fac profituri maxime. Până nu de mult, crearea de locuri de muncă, creşterea salariului real, redistribuirea venitului naţional prin programe sociale au fost suficiente pentru relativa pace socială. Cu sosirea fostului lider sindical din metalurgie Lula da Silva la preşedinţia republicii, o parte din sindicalişti au fost cooptaţi la guvernare. Această mutaţie a acompaniat o creştere a birocraţiei, dar şi o fragmentare inedită a sindicalismului. CUT, aliat al Partidului Muncitorilor, nu vrea să rămână pe margine. Chiar dacă mai pune un pic de presiune pe preşedintele Dilma Rousseff, îşi cunoaşte bine interesele. Oricum, dorinţa de revenire a lui Lula la prezidenţialele din 2014 a fost exprimată deschis.
