Aleşii locali au scăzut preţul la biletele RAT Craiova

1
496

Consilierii municipali au votat, joi, ieftinirea preţului la biletele care se pot cumpăra din autobuzele RAT Craiova. Conducerea regiei a motivat această măsura prin faptul că, în felul acesta, tariful călătoriei este la nivelul celui pe care îl aplică firma concurentă. 

De câteva săptămâni, craiovenii care circulă cu autobuzele RAT Craiova şi au omis să-şi cumpere bilet au la îndemână şi varianta de a-şi procura tichetul de călătorie din mijloacele de transport. Pentru a suplini lipsa tonetelor de bilete din staţii, conducerea regiei a ajuns la concluzia că măsura pe care o aplică, de ani buni, firma concurentă, Fraţii Bacriz, este una cât se poate de eficientă şi a instituit şi ea vânzarea biletelor de la taxatori. Fiecare angajat a primit câte un ecuson, precum şi responsabilitatea de a efectua controlul, şi a început să vândă bilete călătorilor.

Diferenţa de preţ, speculată de clienţi

Deşi metoda era aceeaşi, preţul biletelor a fost cel care a făcut diferenţa. Dacă îşi cumpăra biletul de la taxator, un călător al RAT Craiova plătea din buzunar 2,5 lei pentru o călătorie, iar dacă urcau în microbuzele Bacriz, pentru aceeaşi rută, plătea numai 2 lei. Reprezentanţii regiei au recunoscut că această diferenţă de preţ era speculată de clienţii, care, pentru a face o cât de mică economie, alegeau cea mai ieftină variantă de transport. Directorul RAT Craiova a motivat atunci că preţul era acela pentru că aşa îl stabiliseră consilierii municipali şi nu putea fi deocamdată schimbat.

Consilierii municipali şi-au dat votul

Recent, conducerea regiei a revenit asupra acestei decizii. La propunerea reprezentanţilor RAT Craiova, s-a întocmit un proiect de hotărâre prin care preţul biletului de la taxatori a fost scăzut de la suma de 2,5 lei la 2 lei, adică la nivelul celui care se practică acum pe piaţă. Proiectul a fost pus pe ordinea de zi a şedinţei CLM Craiova, de joi, şi a fost votat de aleşii locali. Asta face ca, după ce hotărârea de consiliu va primi avizul de legalitate de la Prefectura Dolj şi va începe să-şi producă efectele, călătorii vor cumpăra biletele de la taxatori la preţ redus.

Cherciu: „Nu e o măsură elegantă”

Dan Cherciu

Prezenţa taxatorilor în mijloacele de transport în comun nu este văzută cu ochi buni de consilierii opoziţiei, proiectul privind costurile biletelor nefiind lipsit de comentarii. Alesul PDL Dan Cherciu le-a spus autorităţilor locale că prezenţa angajaţilor printre călători nu este o măsură elegantă, nefiind aplicată de nici o ţară civilizată. „Nu ştiu dacă este o măsură tocmai bună să foloseşti aceşti taxatori în nişte mijloace de transport şi aşa destul de aglomerate. După mine, era mult mai bine dacă biletele se puteau cumpăra din staţii”, a spus acesta. În replică, primarul Craiovei i-a spus că, într-o ţară civilizată, nu este nevoie de taxatori pentru că toţi călătorii compostează bilete.

Angajaţii de la tramvai, convertiţi în taxatori

Primarul Lia Olguţa Vasilescu a explicat consilierului municipal că, pe lângă rolul lor de a-i împiedica pe mulţi dintre călători de a circula gratis, taxatorii sunt acolo şi din raţiuni economice. „Timp de doi ani se reabilitează linia de tramvai şi toţi angajaţii care erau acolo nu mai au nimic de făcut. Decât să meargă acasă, am considerat că e mai bine să le găsim ceva de făcut şi lor şi i-am trimis să vândă biletele în mijloacele de transport”, a spus edilul, invitându-i pe consilieri să vină cu propuneri suplimentare în privinţa  salarizării acestor persoane în cazul în care ele ar fi retrase de pe trasee.

Au fost eliminaţi blatiştii

Directorul RAT Craiova, Radu Preda, a explicat că folosirea taxatorilor în autobuze este utilă călătorilor, dar şi regiei. Pe de o parte, clienţii nu mai pot motiva că nu au avut de unde să cumpere un tichet de călătorie, iar pe de altă parte se adună bani la buget din buzunarele călătorilor blatişti. În opinia directorului, taxarea în autobuze nu este nici o măsură costisitoare din punct de vedere financiar, taxatorii strângându-şi chiar ei banii pentru propriile salarii. „De obicei, ei îşi scot salariile şi ne mai aduc şi nouă destul de mulţi bani, pe care noi nu i-am fi recuperat în lipsa lor”, a spus Radu Preda.

1 COMENTARIU

Comments are closed.