Dolj: Liceenii susţin probele scrise în 23 de centre de examinare

0
362

Inspectorul şcolar general Georgică Bercea a precizat, ieri, în cadrul şedinţei de Colegiu Prefectural, că probele scrise din cadrul examenului de bacalaureat vor fi susţinute de candidaţi la 23 centre de examen, astfel: 16 în Craiova şi 7 în judeţ (câte unul la Dăbuleni, Călăraşi, Filiaşi, Băileşti şi Segarcea şi 2 centre la Calafat). Centrele de evaluare vor fi la Liceul de Artă “Marin Sorescu” şi la Grupul Şcolar “Traian Vuia” din Craiova. Totodată, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj a mai spus că pentru candidaţii din alte judeţe, care au CI/BI cu domiciliul în Craiova, precum şi pentru cei ale căror unităţi de învăţământ absolvite s-au desfiinţat, Comisia Judeţeană a stabilit centrul de înscriere şi susţinere a probelor la C.N. Economic “Gheorghe Chiţu” din Craiova. “Suntem în derulare cu etapele care sunt prevăzute în calendar, urmând ca duminică, la ora 9.00, după ce vom primi şi vom contacta preşedinţii centrelor de examen, să facem extragerea computerizată pentru comisiile din centrele de examen. Precizez că în acest moment sunt spre finalizare probele care ţin de evaluarea pentru competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională şi, de asemenea, s-au finalizat probele de evaluare la competenţele digitale şi de comunicare la Limba şi Literatura Română”, a afirmat Georgică Bercea, inspectorul general al ISJ Dolj.