Begu şi Bogdan, în turul 2 la Roland Garros

0
381

Irina Begu (27 ani, 41 WTA) s-a calificat dramatic în turul 2 la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, după ce a întrecut-o pe Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia, 23 ani, 78 WTA), cu 6-4, 5-7, 9-7, după trei ore şi 19 minute de joc. În decisiv, Schmiedlova a condus cu 5-2, dar Begu a revenit în stilul ei, iar acum Schmiedlova (23 ani, 78 WTA) are 3-2 în meciurile directe,. Begu şi-a asigurat un cec de 79.000 de euro şi 70 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe chinezoaica Shuai Zhang, cap de serie numărul 27, care a trecut cu 6-0, 7-5 de Kristina Kucova (Slovacia). Irina Begu a câştigat singura confruntare cu Zhang (29 ani, 27 WTA), în 2014, în primul tur la Madrid, cu 6-4, 7-5.
Ana Bogdan (25 ani, 66 WTA) a avut şi ea nevoie de 3 seturi pentru a o elimina în primul tur pe Marketa Vondrousova (Cehia, 18 ani, 94 WTA) cu 6-3, 1-6, 6-4, după o oră şi 53 de minute. Ana Bogdan a salvat patru mingi de break la 4-4 în setul decisiv iar în turul secund Bogdan o va întâlni pe germanca Angelique Kerber (30 ani, 12 WTA), victorioasă cu 6-2, 6-3 în faţa compatrioatei sale Mona Barthel.

În turul secund la Openul Franţei au mai ajuns, luni, Mihaela Buzărnescu şi Alexandra Dulgheru, iar Simona Halep, principala favorită, va debuta miercuri, cu Alison Riske.

În schimb, Sorana Cârstea a fost învinsă în primult tur de australianca Daria Gavrilova, 4-6, 7-6 (4), 6-3.