AS Roma: Arrivederci Capitano!

0
409

totti 3 totti 4Francesco Totti (40 de ani) a disputat, sâmbătă, pe Stadio Olimpico, ultimul său meci, sub culorile Giallorossi, cu Genoa (3-2), un rezultat care menţine echipa pe locul secund în seria A, adică direct calificată în Liga Campionilor. AC Napoli, învingătoare în deplasare (4-2), la Sampdoria, va disputa un baraj. Golurile echipei romane, în partida de sâmbătă, au fost marcate de E. Dzeko (min. 10), De Rossi (min. 74), D. Perotti (min. 90), respectiv P. Pellegri (min. 3) şi D. Lazovici (min. 79). Cu 619 meciuri în seria A, 25 de sezoane numai la AS Roma, 307 goluri marcate, acest simbol al Cetăţii Eterne, prin fidelitatea sa, care a fost Francesco Totti (Tottigol) – numărul 10 – şi-a luat rămas bun de la suporteri, citind o scrisoare de-a dreptul emoţionantă. Intrase în teren în min. 54 în locul lui Mohamed Salah. În tribune s-a plâns. A mulţumit Romei, părinţilor săi, fratelui său, familiei şi prietenei. Soţiei şi celor trei copii. Nu a fost convins că poate să citească scrisoarea până la capăt, dar a reuşit. A spus că a fi fost căpitanul echipei AS Roma a constituit pentru el o mare onoare.