5, 6 sau 7 pentru alb-albaştri?

0
329

Rezultatul ultimului meci al sezonului, cu CFR Cluj, va decide locul ocupat de Universitatea Craiova în primul sezon de la revenirea în Liga I

 

Chiar dacă finalul de campionat nu este unul deloc bun pentru Universitatea Craiova, primul sezon după promovare poate fi considerat deja reuşit. Echipa şi-a îndeplinit inclusiv obiectivul propus înaintea startului Ligii I, respectiv ocuparea unui loc în prima jumătate a clasamenului. Asta după ce a fost nevoită să-şi atingă un alt ţel, intermediar şi nedorit, acela de a se salva de la retrogradare, deoarece a ratat startul şi a acumulat doar 2 puncte în primele 6 etape. Aşadar, dacă în perioada Jerry Gane echipa avea o linie de clasament 0-2-4 şi fusese eliminată în primul tur al Cupei Ligii, mandatul lui Cârţu şi Săndoi contabilizează o eliminare în sferturile de finală ale Cupei României şi o linie de clasament 13-9-5, cu nota că echipa a înregistrat o serie de 19 partide consecutive fără eşec în campionat. Mai mult, dacă UEFA îi permitea participarea în cupele europene, Ştiinţa se afla pe loc de Europa League, indiferent de rezultatul ultimei partide.

Mâine, pe arena „Extensiv”, alb-albaştrii dispută ultimul meci al sezonului, cu CFR Cluj, care va fi totodată cel din urmă joc al Ligii I 2014-2015. Pentru formaţia din Gruia partida nu mai contează decât ca palmares, fiindcă Tade şi compania vor termina campionatul pe locul 3, având rezultate directe favorabile cu Astra, echipa care i-ar putea egala la puncte. Pentru alb-albaştri însă rezultatul partidei va decide poziţia ocupată la finalul stagiunii actuale. În cazul în care CFR câştigă pe „Extensiv” şi Dinamo bate Astra, Universitatea încheie stagiunea pe locul 7. Cu un punct în faţa clujenilor, Craiova îşi asigură însă locul 6, fiind avantajată de rezultatele directe cu Dinamo. Cel mai bun scenariu pentru olteni ar fi însă terminarea campionatului cu o victorie, ceea ce ar însemna ocuparea poziţiei a cincea, devansând Petrolul.

Pentru meciul de mâine, biletele s-au pus în vânzare începând de ieri, la magazinul oficial al clubului, situat în zona English Park și de la casele de bilete aflate la intrarea în stadionul Extensiv. În ziua meciului, la porţile 3 şi 4 care facilitează accesul la Tribuna a II-a a stadionului Extensiv, situate în interiorul Parcului „Nicolae Romanescu“, va fi amplasat un punct mobil de vânzare a biletelor. Preţul biletelor pentru meciul Universitatea – CFR Cluj: Peluza: 5 lei, Tribuna 2: 15 lei, Tribuna 1: 20 lei, Tribuna 0: 35 lei.

Cârţu şi Săndoi, confirmaţi

După zvonurile apărute în presă privind destituirea lui Sorin Cârţu şi Emil Săndoi, conducerea clubului din Bănie a emis un comunicat prin care îi confirmă pe cei doi la cârma echipei. „Consecvența și continuitatea se numără printre atuurile oricărui club profesionist. Universitatea Craiova infirmă zvonurile apărute în media cu privire la iminenta despărțire de Sorin Cârțu și Emil Săndoi. De la preluarea mandatului, în septembrie 2014, staff-ul tehnic a resuscitat echipa, care a avut o ascensiune fulminantă: plecată de pe ultima treaptă a clasamentului a ajuns la un punct de podium după etapa 26. Mai mult, cu Sorin Cârțu și Emil Săndoi la cârmă, Universitatea a reușit o serie de 19 partide fără înfrângere, record în istoria de 67 de ani a clubului. Ultimele rezultate nu au fost cele dorite de conducere, suporteri, staff tehnic și jucători. Dar în viața oricărei echipe apar și sincope, pe care le putem depăși numai împreună. Obiectivul fixat la începutul sezonului, anume o poziționare în prima parte a ierarhiei, a fost atins. Clubul nostru anunță că nu s-a pus în niciun moment problema unei schimbări a băncii tehnice. Sorin Cârțu și Emil Săndoi au creditul Consiliului de Administrație al Universității Craiova” se precizează în comunicat.