Prof. univ. dr. Maria Moţa, noul preşedinte al Societăţii Române de Diabet

0
527

Şeful Clinicii de Diabet Zaharat de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, prof. univ. dr. Maria Moţa preia mandatul de preşedinte al Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, una dintre cele mai importante societăţi medicale din ţară.

Maria Moţa

Medicul craiovean, unul dintre cei mai reputați diabetologi români, s-a remarcat în ultimii ani ca un promotor activ al ideii de educaţie în diabet. De altfel, prof.univ.dr. Maria Moţa este considerată un lider de opinie la nivel naţional în domeniul diabetului, nutriţiei şi bolilor metabolice.

„Doresc să mulţumesc predecesorilor mei, care au condus Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice pe un traseu ascendent, făcând din aceasta un important pilon pe scena diabetologiei româneşti. Îmi doresc ca Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice să fie un partener activ în realizarea de programe de prevenţie şi educaţie în diabet, în promovarea valorilor medicale din zona diabetului, în creşterea vizibilităţii diabetologiei în rândul publicului larg, pe plan naţional. De asemenea, îmi doresc ca Societatea să fie sprijin pentru centrele de educaţie în diabet din ţară, prin intensificarea acţiunilor adresate atât medicilor, cât şi pacienţilor”, a declarat prof.univ.dr. Maria Moţa, preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.

Mandat până în 2015

Diabetologul craiovean a anunţat şi câteva din obiectivele pe care membrii Societăţii şi le propun pentru următoarea perioadă. „Printre obiectivele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice se află îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu diabet zaharat sau cu alte boli de nutriţie şi metabolism. Urmărim reducerea impactului negativ pe care îl are această afecţiune asupra stării de sănătate a populaţiei din România”, a spus medicul.

Dr. Maria Moţa a fost aleasă în funcţia de preşedinte al Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice în luna mai 2011 şi are mandat până în anul 2015.