Naţionala U19 a României a terminat le egalitate meciul cu Germania, în turneul de Elită din Serbia, contând pentru calificarea la Campionatul European din Estonia. Nemţii antrenaţi de Horst Hrubesch au reuşit să deschidă scorul minutul 87 prin Phillip Hofmann, dar tricolorii au reuşit egalarea în prelungiri, prin Alexandru Ioniţă, în minutul 91. Ovidiu Stângă a folosit echipa: Buzbuchi – Nica, Dobrosavlevici (74 Ioniţă), Puţanu, Şt. Popescu – Roman (60 Stănescu), Vaştag, N. Stanciu – Iancu, Manole – Gavra (70 Andone). Căpitanul echipei noastre, Nicolae Stanciu, a fost eliminat în minutul 96 după ce a primit al doilea cartonaş galben şi va lipsi în ultimul meci din grupă, contra Serbiei, care va avea loc mâine, de la ora 18, pe arena „Karadjordje” din Novi Sad. Tricolorii se află la mâna lor şi au nevoie de victorie pentru a fi siguri de calificarea la Europene sau de un meci egal, cu condiţia ca Germania să nu câştige în faţa Ungariei la o diferenţă mai mare de 3 goluri. În primul meci din grupă, tricolorii au învins Ungaria cu 4-0. Într-un alt joc din grupa a 3-a disputat duminică seara, Serbia a învins Ungaria cu 1-0, prin golul marcat de Ninkovici în minutul 86. România ocupă primul loc în grupă, cu 4 puncte, golaveraj 5-1, Serbia se află pe poziţia secundă, cu acelaşi număr de puncte, golaveraj 3-2, Germania este a treia, cu două puncte şi golaveraj 3-3, în timp ce Ungaria este deja eliminată, după ce a pierdut ambele jocuri.