Deşi a remizat acasă cu Le Havre, scor 3-3, sâmbătă, Paris Saint-Germain a devenit campioana Franţei duminică, după eşecul lui Monaco la Lyon, scor 2-3. PSG are 70 de puncte, 12 peste Monaco şi mai sunt 3 etape din Ligue I. Trupa lui Luis Enrique a pierdut un singur meci în acest campionat, în septembrie, acasă cu Nice (2-3). PSG a ajuns la 12 titluri de campioană şi a cucerit şi Supercupa Franţei la începutul acestui an. Parizienii sunt în cursă şi pentru Cupa Franţei, unde joacă finala cu Lyon, la 25 mai, şi dispută şi semifinalele Ligii Campionilor, cu Borussia Dortmund.