Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor continuă seria de acțiuni de control, la nivelul întregii țări, pentru a verifica modul în care comercianții îndeplinesc prevederile Ordonanțelor militare adoptate până în acest moment, menite să prevină răspândirea noului coronavirus Covid-19, precum și felul în care respectă drepturile consumatorilor.
Sub coordonarea președintelui ANPC, Eduardt Cozminschi și a directorului general, Paul Anghel, echipele Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Dolj au efectuat, ieri, verificări la unitățile din Craiova care asigură servicii de cazare și catering pentru persoanele aflate în carantină. În urma acțiunilor desfășurate la SC Flormang Com SRL, SC Lorpal SRL (Casa Zamfirescu) și SC MBI Travel SRL, s-au constatat grave nereguli: nerespectarea condițiilor de depozitare a alimentelor; folosirea de materii prime cu durata valabilității depășită sau care nu erau însoţite de eticheta de produs de unde să rezulte principlalele elemente de identificare şi caracterizare; schimbarea stării termice a produselor; în spaţiile de pregătire a preparatelor culinare se utilizau ustensile depreciate, iar condiţiile igienice erau necorespunzătoare – paviment spart, pereţi cu urme de grăsime, hote murdare cu urme de grăsime arsă. În spațiile de cazare ale Flormang Com SRL s-a constatat nerespectarea condițiilor de igienă (lenjerie, saltele și perne pătate, neigienizate; lipsa curățeniei în camere). În urma controalelor efectuate, agenții economici au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 48.000 lei, dispunându-se și aplicarea măsurii complementare de închidere a unităților respective pe o perioadă de până la 6 luni.
ANPC va continua campania de verificări și în perioada următoare, pentru a se asigura că sănătatea și viața consumatorilor nu este pusă în pericol în zonele de comercializare, precum și că drepturile consumatorilor sunt respectate cu strictețe, acestea reprezentând prioritatea activității instituției.