Expoziţie omagială retrospectivă Mihai Dan-Călinescu

0
430

La Galeriile de Artă ale Cercului Militar Craiova s-a deschis, ieri, în organizarea Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu”, expoziţia omagială retrospectivă dedicată marelui om, avocat şi artist fotograf

Mihai Dan Călinescu

– E.FIAP. Intitulată „Univers feminin”, aceasta cuprinde 30 lucrări, dintre care unele premiate la saloanele naţionale şi internaţionale de artă fotografică.

«Este a 12-a expoziţie omagială dedicată av. Mihai Dan-Călinescu. Marcăm, în acest fel, aniversarea fotoclubului nostru, care îi poartă numele, înfiinţat pe 23 aprilie 1999. Aşadar, este al 12-lea an în care aşezăm pe simeze câte o expoziţie tematică din creaţia mentorului nostru spiritual. Au fost prezentate teme ca „Portretul feminin”, „Copilăria”, „Călătoriile”, „Oameni şi locuri”, „Cele mai renumite lucrări” , „Satul românesc” şi altele», a precizat col. (r.) Mircea Anghel – A.FIAP, preşedintele fotoclubului craiovean şi director al Departamentului Saloane şi Distincţii al AAFR.

Expoziţia de la Galeriile de Artă ale Cercului Militar rămâne deschisă timp de o săptămână şi va putea fi vizitată zilnic, între orele 8.00 şi 20.00. Îi va urma miercuri, 4 mai, ora 18.00, vernisajul alteia, cu lucrări realizate de 100 de absolvenţi ai Newport School of Art and Design, Anglia.