Peste jumătate dintre francezi consideră că Hollande nu este un preşedinte bun

0
340
François Hollande

Peste 50% dintre francezi apreciază că François Hollande nu este un preşedinte bun, faţă de 22% care susţin contrariul, potrivit unui sondaj efectuat de CSA pentru postul de televiziune BFM TV difuzat ieri. Aproximativ 27% dintre persoanele intervievate nu au dorit să se pronunţe. „Cadrele de conducere (63% aprecieri negative), liber profesioniştii (59%) şi pensionarii (55%) sunt mai reticenţi în privinţa capacităţii lui François Hollande de a-şi îndeplini funcţia de şef al statului”, subliniază institutul. CSA relevă că „François Hollande este considerat un bun preşedinte al Republicii de către 60% dintre alegătorii din primul tur, o proporţie care atinge doar 48% în rândul celor care l-au ales în al doilea tur, la 6 mai anul trecut”. Sondajul a fost realizat pe Internet, în perioada 26-27 martie, pe un eşantion reprezentativ de 961 de persoane rezidente în Franţa, în vârstă de cel puţin 18 ani, potrivit metodei cotelor. Publicarea anchetei CSA pentru BFM TV are loc după ce o serie de sondaje a arătat o scădere continuă a popularităţii lui Hollande, după zece luni de la victoria obţinută împotriva lui Nicolas Sarkozy, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. Un sondaj al institutului IFOP, publicat în acest week-end de „Le Journal du Dimanche”, arată şi el o scădere a popularităţii preşedintelui, cu şase puncte, raportat la luna precedentă. Potrivit IFOP, 68% dintre persoanele intervievate (faţă de 62% în februarie) se declară nemulţumite de François Hollande ca preşedinte al Republicii, faţă de 31% care se declară mulţumite, în timp ce 1% nu are o opinie. Este vorba nu doar despre cel mai prost rezultat înregistrat de François Hollande de la alegerea sa, în mai 2012, ci şi despre cel mai prost rezultat înregistrat de către un preşedinte francez după primele zece luni de la preluarea funcţiei, subliniază sondajul efectuat de IFOP. Hollande urmeaza să aibă o intervenţie, aseară, de 45 de minute, pe postul public de televiziune France 2, pentru a le explica francezilor cursul reformelor sale.