Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj şi vicepreşedinte al Grupului Interregional „Dunărea”, Ion Prioteasa, a participat, ieri, la cea de-a doua reuniune la nivel ministerial a Forumului naţional al Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării (SUERD), eveniment găzduit de Ministerul Afacerilor Externe.
Pe agenda de lucru a reuniunii Forumului naţional SUERD se află teme de actualitate privind priorităţile referitoare la implementarea Strategiei pentru acest an din perspectiva pregătirii de proiecte eligibile pentru finanţare în viitorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene 2007-2014. «Particip la această reuniune în dubla calitate pe care o am de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj şi de vicepreşedinte al Grupului Interregional „Dunărea”, organism din care fac parte reprezentanţi ai tuturor statelor riverane şi care funcţionează în cadrul Comitetului Regiunilor de la Bruxelles. Pentru Dolj, un judeţ mare şi cu multe nevoi, Strategia Dunării este una dintre cele mai importante oportunităţi pe care le avem la îndemână pentru a obţine fonduri europene. Am convingerea că proiectul de dezvoltare a regiunii Dunărea ne va ajuta să tragem mai sus judeţul Dolj, pentru că, din fericire, atât consiliul judeţean, cât şi primarii au experienţa şi expertiza necesară pentru a atrage finanţare nerambursabilă prin programele Uniunii Europene. La întâlnirea de la Ministerul Afacerilor Externe vom avea o agendă de lucru încărcată, unul dintre subiecte fiind chiar organizarea celui de-al doilea Forum anual al Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării, programat în ultima parte a anului. Este o onoare pentru România că poate găzdui un astfel de eveniment, numai dacă ţinem cont că la prima ediţie a Forumului anual, organizat la Regensburg, în Germania, au participat personalităţi precum cancelarul federal Angela Merkel, comisarul european pentru politică regională, domnul Johannes Hahn, premierul landului Bavariei, domnul Horst Seehofer, sau premierul landului Baden-Württemberg, domnul Winfried Kretschmann, precum şi reprezentanţi guvernamentali şi europarlamentari ai statelor riverane Dunării. În egală măsură discuţii importante sunt şi cele privitoare la inserarea obiectivelor Strategiei în priorităţile naţionale pentru perioada de programare 2014-2020», a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.
La cea de-a doua reuniune la nivel ministerial a Forumului naţional SUERD au luat parte: viceprim-ministrul şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, ministrul delegat pentru IMM, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, secretarul de stat în Ministerul Culturii, Radu Boroianu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Constantin Matei, alături de reprezentanţi ai autorităţilor locale şi parteneri MAE din mediul asociativ şi academic.