Năstase: “Mi se pare trist că oamenii politici din România se spovedesc la ambasade”

0
757

Adrian Năstase

Preşedintele Consiliului Naţional al Partidului Social Democrat, Adrian Năstase, a calificat drept „trist” faptul că „oamenii politici din România se spovedesc la ambasade”, făcând referire la telegramele WikiLeaks, publicate de Hotnews.ro. „Mi se pare interesant că oamenii politici din România se spovedesc la ambasade, mi se pare destul de trist lucrul acesta”, a afirmat, luni, Adrian Năstase. În ceea ce priveşte punctele de vedere exprimate de unii social-democraţi, care se regăsesc în telegramele atribuite Ambasadei SUA la Bucureşti, Adrian Năstase a precizat că, din punctul său de vedere, „unii dintre colegi încearcă să sară etapele în partid”.  „Probabil de aici şi o anumită nerăbdare de a comenta, de a se poziţiona într-un anumit fel faţă de terţi, ca să mă exprim elegant”, a mai spus Adrian Năstase. Relatările din telegramele obţinute de WikiLeaks şi atribuite Ambasadei SUA la Bucureşti sunt puţin bizare, iar stilul şi conţinutul acestora pare puţin veridic, a declarat, luni, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, care a confirmat, însă, faptul că a avut o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu, la care cablogramele respective făceau referire. Întrebat dacă s-a întâlnit în 2007 cu Traian Băsescu, Mircea Geoană a răspuns iniţial evaziv: „Cine ştie ce întâlniri au fost în perioada respectivă”. „Nici stilul de vorbire şi nici ceea ce este acolo nu pare să fie veridic”, a spus Geoană, adăugând că ambasada americană trebuie să confirme sau să infirme existenţa şi veridicitatea acestor informări.