Poliţiştii doljeni au depistat trei persoane pe numele cărora erau emise mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea, una dintre ele fiind dată în urmărire la nivel internaţional de la sfârşitul anului trecut. Cei trei au ajuns în arest, de unde vor fi transferaţi în penitenciar pentru executarea pedepselor.
Acţiunile au fost desfăşurate luni şi ieri-dimineaţă de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Secţiei 1 Poliţie şi Poliţiei Calafat. Astfel, în urma unor informaţii pe care le-au avut, oamenii legii l-au prins, în Craiova, pe Aurel Cârstea, de 30 de ani, din comuna Corlăţel, judeţul Mehedinţi, pe numele căruia Judecătoria Vânju Mare emisese mandat de executare a pedepsei.
Bărbatul a provocat un accident de circulaţie şi a fost condamnat definitiv, anul trecut, la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare pentru comiterea unor infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice (mai exact conducere fără permis, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei). Bărbatul se sustrăgea de la executarea pedepsei şi fusese dat în urmărire la nivel internaţional în luna decembrie 2011.
Un alt urmărit prins de poliţişti a fost Romus Golumbu, de 36 de ani, din Calafat, pe numele căruia Judecătoria Calafat a emis mandat de executare a unei pedepse de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, în timp ce din Moţăţei a fost ridicat Răzvan Negreanu, de 32 de ani, din localitate, condamnat în baza unei hotărâri rămase definitive a Judecătoriei Calafat, la 2 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
“Cei în cauză au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj şi urmează să fie transferaţi în penitenciar”, a declarat agent Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.