Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, luni seara proiectul care modifică Legea nr. 2004 a recunoştinţei faţă de eroii martiri, stabilind, printre altele, că o persoană va fi considerată revoluţionar luându-se în calcul perioada Revoluţiei, adică 14-22 decembrie 1989.
Preşedintele Comisiei Juridice, Daniel Buda, a declarat, la finalul şedinţei, că raportul la această lege a fost adoptat cu 11 voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi o abţinere. El a arătat că, prin modificările aduse legii, s-au creat „filtre suplimentare pentru identificarea revoluţionarilor, în ghilimele, impostori care deţin certificate”. „În cuprinsul legii nu ne-am apropiat cu nimic de ceea ce înseamnă o reconfigurare a indicatorilor financiari prevăzuţi în această lege. Prin modificările aduse acestei legi ne-am propus să creăm nişte filtre suplimentare, pentru a fi identificaţi acei revoluţionari, în ghilimele, acei impostori care deţin aceste certificate, astfel încât, în baza modificărilor aduse, să fie eliminaţi din această categorie şi, practic, să fie scoşi din plată”, a declarat Daniel Buda.
Printre modificările aduse figurează şi stabilirea intervalului de timp din perioada Revoluţiei care va fi luat în calcul la acordarea certificatelor de revoluţionar, aceasta fiind 14-22 decembrie 1989. O altă modificare este că toate dosarele de revoluţionar vor trece printr-o evaluare, care va fi făcută de o comisie specială.
Daniel Buda a precizat că raportul la lege va fi înaintat plenului pentru dezbatere. Şedinţa s-a desfăşurat cu uşile închise, după ce mai mulţi revoluţionari au avut mai multe dispute între ei la dezbaterea modificărilor legii. Camera Deputaţilor este for decizional pe acest proiect de lege.