Astăzi, la Craiova: „Topul întreprinderilor inovative”

0
369

Asociaţia Transfrontalieră E(Quilibrum) Environment (ATeE) implementează proiectul “Accelerator de dezvoltare economică transfrontalieră – competitivitate prin calitate şi inovare”, care este finanţat prin Programul de cooperare transfrontalieră România – Bulgaria 2007-2013. Partenerul  lider în cadrul  acestui proiect este Asociaţia Română pentru Industria Electronică şi Software – ARIES Oltenia, în parteneriat cu Asociaţia Transfrontalieră E(Quilibrum) Environment din România, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Olt, Agenţia Regională de Dezvoltare şi Centrul de Afaceri Vidin şi Centrul Naţional pentru Servicii de Informare – Pleven. „Proiectul urmăreşte accelerarea dezvoltării economice durabile a regiunilor din zona transfrontalieră, Dolj-Olt-Mehedinţi-Pleven-Vidin-Vraţa-Montana, prin iniţiative comune, sprijinirea inovării şi calitatea produselor din zonă, servicii şi tehnologii”, precizează ing. Gabriel Vlăduţ, manager de proiect. Astăzi, la Craiova are loc „Topul întreprinderilor inovative” (întreprinderi din România şi Bulgaria, zona cross-border), eveniment în cadrul căruia se va acorda distincţia „Companie inovativă”, în domeniile agro-alimentar, mediu, energie, comerţ.