Doi doljeni, proaspăt eliberaţi din penitenciar, s-au gândit că pot face bani uşor dacă fură componente de vagoane. Astfel că au pătruns în incinta Reviziei de Vagoane CFR Călători – Craiova, unde au tăiat 10 cuple electrice de la vagoane de călători staţionate. Un paznic i-a văzut în timp ce încercau să plece cu “prada”, i-a anunţat pe poliţiştii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Craiova – Călători, care au reuşit să pună mâna pe cei doi hoţi. Aceştia au fost identificaţi, stabilindu-se că este vorba despre Florian Şuţu, de 28 de ani, din Craiova, şi Gheorghe Văcaru, de 26 de ani, din Băileşti, ambii cu antecedente penale, unul eliberat în decembrie 2011 şi celălalt în ianuarie 2012 din penitenciar. Poliţiştii i-au audiat, le-au întocmit dosare penale pentru furt calificat şi au recuperat prejudiciul, însă vagoanele respective au fost scoase din uz până când se vor face reparaţiile necesare. Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, vineri după-amiază au fost prezentaţi Judecătoriei Craiova, unde au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, iar luni judecătorii de la Tribunalul Dolj au confirmat măsura, respingând recursurile formulate de cei doi împotriva arestării preventive.