Trădarea pe malurile… Dâmboviţei!

Trădarea în istoria noastră învolburată, cu precădere pe malurile Dâmboviţei, a fost o constantă politică şi exemple sunt cu duiumul. S-a ocupat de ele, bine documentat, un autor, Mircea Bălan, prin 2010, când a şi publicat „O istorie a trădării”, în două volume, destul de incitantă la lectură. Aş circumscrie trădării invocate şi ceea ce i s-a întâmplat lui Crin Antonescu, candidatul comun al liberalilor şi social-democraţilor, la alegerile prezidenţiale, din urmă, cu deznodământul cunoscut. Crin Antonescu vegeta acasă de ani buni, neluat în seamă, fiindcă nici nu îşi propunea altceva, când s-a trezit convocat, din înalte raţiuni politice, şi rugat –accentuez termenul- să accepte candidatura comună, în circumstanţele existente. Omul, mai mult sau mai puţin plăcut, unora şi altora, s-a lăsat înduplecat în amintirea nostalgică a unei „coabitări” (USL) deloc de neluat în seamă, chiar rezonabile, spartă prin eforturi considerabile, de pe ambele maluri. Să admitem că viaţa politică are alte criterii şi altă logică decât viaţa comunitară obişnuită. La „spartul târgului”, fiindcă ştim deznodământul s-a aflat că de fapt nici liberalii şi nici social-democraţii n-au tras, cum se angajaseră, în campania electorală, din vari motive. Am rămas să dezlegăm enigma dacă este adevărat că, de regulă, Crin Antonescu doarme prea mult sau doar că se trezeşte târziu, uneori mult prea târziu. Un Cotroceni via PSD, dar şi via PNL, a fost o poţiune halucinogenă, care i-a fost administrată. Surprinzător, Crin Antonescu, cu discursul său rafinat, de regulă seducător, pregătit mai bine decât contracandidaţii săi pentru funcţia la care aspira, n-a câştigat, nici măcar în Oltenia, de regulă un bastion social-democrat, şi nici în Ardeal, de regulă un bastion al liberalilor. După cum nici în presă sau pe reţelele de socializare n-a avut susţinerea necesară. Deunăzi, invitat la emisiunea „Ai aflat!”, cu Ionuţ Cristache, Crin Antonescu a spus nişte lucruri de bun simţ, deplin logice, făcându-ne să regretăm că n-a ajuns la Cotroceni. Fiindcă are habar de ceea ce vorbeşte, are acces la nuanţe, are disponibilitatea de a înţelege cât de cât, de la distanţă, toate lucrurile. „România nu e nici cât a fost, fiindcă nu se vede deloc. E practic pusă pe o pauză”, a spus fostul candidat la preşedinţie. Neîndoielnic s-ar putea spune, că privite de pe margine, multe probleme par a avea o rezolvare uşoară şi nu e greu de dat verdicte. Nu stărui pe tot ceea ce a spus Crin Antonescu, în emisiunea lui Ionuţ Cristache, altminteri interesantă de la un capăt la altul. Menită parcă a stârni regrete. Afirmaţiile sale au fost tranşante. A explicat, de pildă, că diferenţele dintre un bun administrator şi un lider politic de anvergură sunt mari şi că experienţa administrativă nu este suficientă pentru funcţii de vârf în stat. Referirea era bineînţeles cu ţintă exactă. În lipsa unor figuri politice puternice, electoratul şi liderii politici ajung să proiecteze speranţe pe anumite persoane, chiar dacă realitatea nu confirmă aceste opţiuni. Lumea este cum este: nu mereu de centru-stânga, nu mereu constant de dreapta. Nu iubeşte mereu acelaşi lucru, nu urăşte constant alte lucruri şi mai ales nu-şi rezolvă problemele ţopăind inutil, în centrul lipsit de greutate al eşalonului politic. Crin Antonescu era totuşi o soluţie, şi asta nu mai trebuie pus la îndoială. Dar e târziu pentru regrete, şi de regulă regretăm ceea ce puteam avea.