În această dimineață, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, împreună cu polițiști de la Secția 12 Poliție Rurală Daneți, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în comuna Apele Vii. Activitatea a fost desfășurată în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată cu arme.
Un bărbat de 39 de ani, din Apele Vii, este bănuit că, în luna ianuarie 2021, ar fi achiziționat din Bulgaria un pistol neletal din categoria celor supuse autorizării, pe care l-ar fi introdus ilegal în țară, fără a-l declara organelor vamale, acesta nefiind deținător legal de arme și muniții.
În urma percheziției efectuate au fost găsite pistolul și zece cartușe, care au fost ridicate de oamenii legii.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată cu arme, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de Parchet competentă.