Astăzi s-a definitivat tabloul semifinalelor la Australian Open, după disputarea ultimelor două sferturi de finală. În primul, Alex Zverev a trecut în patru seturi de Stan Wawrinka (1:6; 6:4; 6:3; 6:2), elvețianul nereușind să-i facă față mult mai tânărului său adversar. Cu excepția primului set, germanul cu origini rusești a controlat în întregime meciul, punând la bătaie un joc solid, matur și eficient. De cealaltă parte, elvețianul – posesorul uneia dintre cele mai frumoase si puternice lovituri de backhand din circuit, a părut epuizat fizic, după meciul din optimi cu Medvedev, și nu a reușit să găsescă soluții contra jocului de regularitate din spatele terenului propus de cel mai tânar jucator ajuns în ultimii 8. Astfel, începând cu setul al doilea, Zverev s-a aflat în controlul total al meciului, reușind să-l închidă la prima şansă procurată.
În cel de-al doilea sfert al zilei, cel dintre Rafa Nadal si Dominic Thiem, am avut parte de unul dintre cele mai spectaculoase și mai imprevizibile meciuri de la actuala ediție a AO. Cu o deplasare în teren care ne-a adus aminte în multe momente chiar de Rafa și punând mai multă greutate decât de obicei în lovituri, Thiem a reușit să învingă cu 7:6; 7:6; 4:6; 7:6. Pe lângă atuurile fizice și de joc, austriacul a dat dovadă în meciul de astăzi și de foarte multă tărie mentală, câștigand toate cele trei tie-break-uri jucate si reușind asfel să îl învingă pentru prima dată pe Nadal într-un grand slam, din a șasea încercare. La rândul lui, așa cum ne-a obişnuit de mai bine de 15 ani, spaniolul a pus totul în joc, nereușind totuși sa găsească soluțiile potrivite în momentele importante ale meciului.
Astfel, vom avea parte vineri de episodul al nouălea al unei înfruntări de care, probabil, ne vom mai bucura în viitorii ani, meci ce va propune ulterior unul dintre finaliștii acestei ediții a turneului de la antipozi. Deși, în teorie, Thiem pleacă din pole position, meciul va fi unul echilibrat, dacă luăm în calcul și evoluția evidentă a lui Zverev din acest început de an.
COSTI CERGĂ