Facultatea de Teologie din Craiova își sărbătorește, mâine, ocrotitorii spirituali

0
432

Facultatea de Teologie din Craiova îşi sărbătoreşte marţi, 30 ianuarie, ocrotitorii spirituali. Astfel, de praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, va săvârşi Sfânta Liturghie la Altarul Paraclisului Mitropolitan „Maica Precista”- Dudu din Craiova, înconjurat de soborul părinţilor profesori. După sfânta slujbă, festivităţile vor continua la noul sediu al Facultăţii de Teologie din Craiova, în Aula „Mitropolit Nestor Vornicescu” (Centrul de restaurare, conservare patrimoniu si vizualizare), str. Brestei nr. 24. Pr. conf. univ. dr. Marin Cojoc va susţine în plen o prelegere teologică despre viaţa şi lucrarea Sfinţilor Trei Ierarhi, iar corul facultăţii va oferi un recital de muzică religioasă. În aceeaşi zi, tot în Aula „Mitropolit Nestor Vornicescu”, începând cu ora 17.00, profesorul Martin Tamke, de la Facultatea de Teologie din Göttingen – Germania, va susţine conferinţa cu titlul: „Ce îl definește pe monah? Controverse privind idealul monahal în literatura siro-răsăriteană de sfârşit de secol VI şi început de secol VII”. Întâlnirea cu profesorul german, reputat cercetător şi specialist al istoriei şi teologiei siriace, va fi moderată de pr. conf. univ. dr. Ioan Picu Ocoleanu, cadru didactic titular al Facultăţii de Teologie din Craiova.