Pacientul va plăti din luna martie a acestui an o sumă modică (coplata) pentru servicii asigurate în spitale, cu excepţia celor de urgenţă, conform scrisorii de intenţie convenită de Guvern cu FMI şi obţinută de Mediafax. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat că măsura coplăţii va fi implementată cu o „valoare modestă”, doar în sistemul spitalicesc, la momentul externării. Coplata va fi o sumă fixă, care depinde, însă, de tipul de servicii furnizate în spital. Cuantumul aferent coplăţii care va fi percepută la momentul externării din spital se va ridica la maximum 10 lei, a asigurat ieri premierul Victor Ponta. „De la 1 martie, odată cu pachetul de bază, ne-am obligat să introducem, doar pentru internări – deci nu este vorba de consultări, medici de familie şi medicina de urgenţă -, la momentul externării din spital, o coplată într-o sumă modică. Asta înseamnă, din ceea ce noi am discutat şi au discutat experţii Ministerului Sănătăţii, maximum 10 lei”, a spus Ponta. Măsura este justificată de Ministerul Sănătăţii prin faptul că, în acest fel, se creează un mecanism de control al internărilor nejustificate sau fictive şi al raportărilor false. Ministerul ţine însă să precizeze că această coplată nu va fi aplicată persoanelor exceptate prin lege, cum ar fi copiii, gravidele, pensionarii cu mai puţin de 740 de lei pe lună, bolnavii incluşi în programele naţionale de sănătate, dacă nu realizează venituri din muncă, şi veteranii de război, se mai arată în comunicat. Tot în scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu FMI şi obţinută de Mediafax se menţionează şi că toate contractele managerilor de spitale vor fi amendate astfel încât aceştia să poată fi înlocuiţi în urma unor evaluări trimestriale, dacă spitalul înregistrează datorii pentru trei luni consecutiv. Documentul relevă că pentru a evita creşterea datoriilor din sistem Guvernul va transfera resurse financiare de la spitale cu competenţe limitate către unităţile incluse în reţeaua spitalelor regionale de urgenţă.
Acasă Actualitate Actualitate internă Pacienţii vor plăti parţial serviciile din spitale, din martie