Actorul Dorel Vişan: „Taina cea mai mare a omului este… omul însuşi!”

0
119

Experienţele trăite pe scenă, ca actor, dar şi cele din viaţa personală, legate îndeosebi de starea sănătăţii sale, lecturile – deloc puţine şi deloc la întâmplare –, ca şi peregrinările prin lumea largă – căci a ajuns în China şi Japonia, în India şi Tibet, dar şi în Africa – l-au făcut pe Dorel Vişan să caute şi mai adânc în sufletul său. Să privească mai atent în jur, să înveţe mai mult, să înţeleagă mai bine. „Oamenii adevăraţi trăiesc într-o continuă întrebare”, spune Dorel Vişan, pe când omul mărginit – „omul din staul”, cum îl numea sociologul Ernest Bernea – „se mulţumeşte cu situaţia lui de rumegătoare”.

Despre om şi tainele lui – cea mai mare fiind… omul însuşi, în opinia actorului – a vorbit Dorel Vişan la prima conferinţă din 2013 a „Întâlnirilor SpectActor” organizate de Teatrul Naţional „Marin Sorescu”. Despre omul modern şi contradicţiile sale cu lumea şi cu el însuşi, despre dezdumnezeire, despre salvare, despre marii învăţaţi pe care i-a întâlnit sau i-a citit. „Shakespeare este cel mai mare cunoscător al cotloanelor sufletului omenesc”, iar „Falstaff este cel mai complex rol din toată literatura lumii (…), are în el toată contradicţia umană”, susţine Dorel Vişan. Pe Eminescu, actorul îl consideră nu numai genial, ci şi sfânt, pentru că „a fost depozitarul înţelepciunii din vremea lui, ceea ce l-a apropiat de Dumnezeu, iar asta îl face sfânt”.

Invitatul TNC a adus cu el învăţături şi poveşti din ţările pe care le-a vizitat (cu „avertismentul”: „Nu sunt un predicator, sunt un om păţit!”), dar şi o carte: „Cine-i păzeşte pe paznici”, apărută anul trecut la Editura „Princeps Edit”, pe care, la finalul întâlnirii cu publicul craiovean, a oferit autografe. „O întâlnire întotdeauna te face să descoperi o comoară, mai mică sau mai mare, după cum ți-e rânduită. Dar te învaţă că acea comoară trebuie căutată în tine însuţi”, a afirmat, în încheiere, Dorel Vişan, a cărui conferinţă a fost atent audiată şi îndelung aplaudată.

Al 22-lea invitat al „Întâlnirilor SpectActor”, după Ion Caramitru şi Radu Beligan

După alte două personalităţi ale scenei româneşti, Ion Caramitru şi Radu Beligan, pe care Teatrul Naţional „Marin Sorescu” le-a invitat să conferenţieze la Craiova în urmă cu doi ani, duminică dimineaţa actorul Dorel Vişan a fost cel care a venit în faţa publicului craiovean cu o confesiune. Personalitate emblematică a artei teatrale şi cinematografice româneşti, interpretând peste 120 de roluri, Dorel Vişan este însă – lucru mai puţin ştiut – şi poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj. De altfel, abia s-a reîntors de la Vatican, unde a fost selecţionat – din peste 200 de participanţi – de un prestigios juriu internaţional printre cei 12 poeţi finalişti în cadrul Concursului internaţional de poezie mistică.

«Îi mulţumesc lui Dorel Vişan că a acceptat invitaţia noastră. Îl consider o mare personalitate. Şi este şi un vechi prieten al Teatrului Naţional din Craiova, chiar şi al meu. Am lucrat împreună la câteva spectacole, şi înainte, şi după ’89», a precizat, cu acest prilej, Mircea Cornişteanu, managerul Naţionalului craiovean. «Suntem bucuroşi să-l avem aici pe Dorel Vişan, este cel de-al 22-lea invitat al conferinţelor din cadrul „Întâlnirilor SpectActor”, iniţiate în 2010, întâlniri la care a participat o serie de personalităţi ale lumii culturale româneşti», a adăugat Nicolae Coande, moderatorul tradiţional al „Întâlnirilor SpectActor”.

„Am pornit de la credinţa că motorul schimbării omului este propria lui minte”

«Titlul pe care l-am ales pentru această întâlnire este extraordinar de vast. Nu ştii de unde să începi şi unde să sfârşeşti. Pentru că taina omului este… omul însuşi! Cum am ajuns la concluzia aceasta? Cu şapte-opt ani în urmă, am avut nişte probleme de sănătate, pe care nu le-am putut rezolva cu ajutorul medicinii alopate. Şi a trebuit să găsesc alte căi, care ţin exact de natura noastră, pornind de la credinţa că motorul schimbării omului este propria lui minte. Toată lumea vorbeşte acum despre gândirea pozitivă, însă Aristotel a fost cel care a spus demult că „fericirea noastră trebuie să o căutăm în noi”. Am început să călătoresc prin lume ca să îmi întăresc această convingere. Pentru că m-am vindecat cu propria mea putere. Bineînţeles, folosind şi medicina noastră, care este foarte înaintată, dar care n-a fost suficientă. Faptul că stau astăzi în picioare este o minune. Nu puteam să merg deloc, iar doctorii îmi recomandaseră cărucior», a mărturisit Dorel Vişan la începutul întâlnirii cu publicul craiovean.

De aici, peregrinările sale prin lumea largă, în încercarea de a învăţa mai mult şi a înţelege mai bine. „Am pornit din Noua Zeelandă până în Canada: Australia, China, Congo, Africa, India, Thailanda, Vietnam, Mexic, Uruguay, Paraguay, Argentina… Am văzut tot în opt ani de zile! La început şchiopătând, iar încet-încet ajungând chiar să alerg. Am văzut toată lumea asta, dar important nu este doar că am văzut cele mai extraordinare lucruri din fiecare ţară, ci că am întâlnit nişte oameni cărora le sunt îndatorat şi care au contribuit la ceea ce se numeşte luminarea omului. În daoism se spune că cine îi cunoaşte pe alţii este un om înţelept, cine se cunoaşte pe sine este un om luminat, cine îi învinge pe ceilalţi este un om puternic, iar cine se poate învinge pe sine este un om şi mai puternic. Şi această credinţă mi-am întărit-o prin oamenii pe care i-am întâlnit în diferite ţări», a adăugat Dorel Vişan.

„Omul este un univers greu de descifrat. Este o fiinţă tainică şi o continuă întrebare”

Descoperirea cotloanelor spiritului uman l-a preocupat pe actor într-atât încât a elaborat şi o teză de doctorat pe această temă: «Am lucrat trei ani la ea şi au fost în folosul meu, m-au format extraordinar. Lucrarea era despre Falstaff, pe care îl jucasem la Cluj. Falstaff, în credinţa mea, este cel mai complex rol din toată literatura lumii, deşi nu este un personaj titular, ca Hamlet sau Othello sau Richard III, are în el toată contradicţia umană – de la erou până la laşul cel mai mizerabil. Toate astea le-a pus Shakespeare în acest personaj. Am avut în lucrare un capitol care se intitula „Omul şi umanitatea”, pe care l-am început cam aşa: „Sublim şi, în acelaşi timp mizerabil, doborât sau ridicat de propria lui libertate, omul, plin de contradicţii – singurele care îi oferă armonia – este un univers greu de descifrat. Este o fiinţă tainică şi o continuă întrebare”».

„Lumea, pe măsură ce se duce înainte şi se civilizează, devine tot mai mărginită”

Pe când „oamenii adevăraţi trăiesc într-o continuă întrebare”, omul mărginit – „omul din staul”, cum îi spunea Ernest Bernea – „se mulţumeşte cu situaţia lui de rumegătoare”, este confuz şi în contradicţie permanentă cu lumea şi cu el însuşi, susţine Dorel Vişan. Iar actuala configuraţie a lumii tinde să accentueze aceste tulburări. «Lumea, pe măsură ce se duce înainte, se civilizează, se cultivă, se modernizează, se europenizează, se occidentalizează, devine tot mai mărginită. Înţeleptul grec Socrate spunea: „Câte lucruri de care eu nu am nevoie există!”. Vorbă celebră… Omul modern, din dorinţa lui de confort, se încarcă cu lucruri nu numai de care nu are nevoie, dar care îl pun într-o situaţie vulgară, falsă. Şi atunci îşi creează un dispreţ faţă de cei care au mai puţin sau care n-au deloc. Şi întră într-un fel de contradicţie generală. Omul modern este în contradicţie cu şefii, cu nevasta, cu copiii, cu vecinii… În contradicţie cu el însuşi! Şi atunci devine vanitos şi confuz. Uitaţi-vă în jurul dvs. în ce confuzie trăim! Uitaţi-vă la televizor: toată lumea explică orice, fără să ştie nimic! Se formează generaţii care nu mai au puncte de sprijin. Omul trebuie să se întoarcă înapoi, ca şi viaţa. Să se întoarcă la sine. Ne ducem berbeceşte, aşa, înainte, în democraţie şi în capitalism, fără să ştim de unde venim şi unde vom ajunge. (…) Omul modern consideră că nu mai are nevoie de iniţiere. El are impresia că e suficient sie însuşi. Aici este marele necaz. (…) Eu cred că omul a ajuns în această decădere şi în această cădere pentru că, părăsind legile naturii, l-a părăsit pe Dumnezeu şi s-a părăsit pe el însuşi. Vedeţi, la lucrurile acestea pe care vi le spun eu ne gândim foarte rar. N-avem timp… Trebuie să schimbăm guvernul, să vedem ce fac liberalii, D.D. şi Oana Zăvoranu, cum divorţează Bănică… Astea sunt „problemele” noastre, şi nu propria sănătate şi propria seninătate», a mai spus Dorel Vişan.

***

Din înţelepciunea orientală, actorul a mai învăţat că „cele patru ţeluri ale omului şi ale vieţii sunt libertatea, iubirea, dreptatea şi pacea” şi că „suntem propriii noştri stăpâni: ai vieţii noastre, ai sănătăţii noastre şi ai felului de a fi”. A adăugat acestor multe învăţături o serie întreagă de lecturi revelatoare, experienţele întâlnirilor cu oameni luminaţi, precum savantul Kazuo Murakami, le-a presărat în discursul său sinceritatea şi umorul care îl caracterizează, rezultând o conferinţă care „a mers la sufletul” celor prezenţi. «Este o întâlnire aceasta, în credinţa mea, nu o conferinţă. Iar o întâlnire întotdeauna te face să descoperi o comoară, mai mică sau mai mare, după cum ți-e rânduită. Dar te învaţă că acea comoară trebuie căutată în tine însuţi. Dacă răul şi urâtul sunt în noi, atunci şi binele şi frumosul trebuie căutate tot în noi!», a încheiat Dorel Vişan.

 

 «Pentru noi, artiştii, omul este pâinea noastră cea de toate zilele. Dar pâinea asta se câştigă greu. (…) Noi trăim din om şi întotdeauna trebuie să ne cerem scuze când îl „omorâm” şi nu-l „înviem”, aşa cum ar trebui să fie».

«Ne este dată o singură viaţă. Scurtă. Şi, în credinţa mea, fiecare dintre noi ar trebui să se întrebe: „Cum pot să investesc puterile mele ca să am cele mai mari foloase? Ce pot să fac mai mult pentru slava lui Dumnezeu şi fericirea semenilor mei?”. Pentru că viaţa nu are nici o valoare dacă nu este folosită în aceste două scopuri. De fapt, acesta este şi sensul vieţii şi sensul lumii – fericirea omului – şi acesta trebuie să fie şi sensul omului».