Liverpool a avut, cel puţin teoretic, un meci uşor cu „lanterna roşie”, Wolverhampton, dar partida a fost încărcată de emoţie, prin omagiul vibrant şi insolit adus lui Diogo Jota, care a jucat la ambele echipe. Soţia acestuia, Rute Cardoso, cu care se căsătorise cu două săptămâni înainte de tragicul accident rutier, în care şi-a pierdut viaţa, i-a urmărit din tribună pe fiii lor Dinis şi Duarte, care au servit drept mascote. Cei doi copii l-au însoţit în teren pe căpitanul echipei Virgil Van Dijk şi pe portarul echipei “Wolves”, Jose Sa, în timp ce publicul a interpretat cunoscuta piesă „You Will Never Walk Alone”. A fost un moment plin de emoţie, de-a dreptul copleşitor. Liverpool a câştigat finalmente (2-1) prin golurile realizate de Ryan Gravenberch (min. 41), Florian Wirtz (min. 42) respectiv Santiago Bueno (min. 51). „Wolves” a ajuns la a 12-a înfrângere consecutivă. Alte rezultate: Manchester United – Newcastle 1-0, Nottingham – Manchester City 1-2, Arsenal – Brighton 2-1, Burnley – Everton 0-0, West Ham – Fulham 0-1, Chelsea – Aston Villa 1-2.

















