În octombrie, mai multe cazuri de bullying în şcoli, faţă de septembrie

0
238
 Conform datelor transmise de Poliţia Română, la solicitarea Edupedu.ro, şcolile din ţară au raportat 175 de cazuri de bullying în luna octombrie. Numărul lor este în creștere cu aproape 50% față de luna septembrie, când au fost raportate 117 cazuri. Planul Național Comun de Acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în școli prevede raportarea de către școli a cazurilor de bullying înregistrate lunar.
Conform Ministerului Educației, în anul școlar 2022-2023 sunt 17.026 de unități de învățământ de stat și 960 de școli și grădinițe private. „În luna septembrie a.c., la nivel național, în unitățile de învățământ au fost sesizate 117 cazuri de bullying, iar în luna octombrie a.c. au fost sesizate 175 de asemenea cazuri”, informează Poliția Română. Potrivit documentului, instituțiile implicate în mecanismul de reglementare a modului de colaborare instituțională, în vederea optimizării organizării și funcționării sistemului cadru de asigurare a protecției unităților școlare, elevilor și a personalului didactic, sunt:
  • Ministerul Educației;
  • Ministerul Afacerilor Interne;
  • Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Obiective Planului de acțiune sunt următoarele, conform sursei citate:

  • A. Creșterea capacității instituționale de prevenire și combatere a violenței în unitățile de învățământ preuniversitar și în zonele adiacente;
  • B. Derularea de activități pentru menținerea climatului de siguranță în unitățile de învățământ preuniversitar și în zonele adiacente;
  • C. Monitorizarea modului în care este realizată siguranță școlară la nivel național;
  • D. Însușirea și aplicarea, de către personalul cu atribuții pe linia siguranței în mediul școlar, a reglementărilor de intervenție în unitățile de învățământ preuniversitar și în zonele adiacente;
  • E. Constituirea unor baze de date, comune, referitoare la infrastructura de siguranță școlară din unitățile de învățământ preuniversitar, în scopul corelări datelor diseminate la nivel interinstituțional.

Pentru îndeplinirea obiectivului de a monitoriza modul în care este realizată siguranța școlară la nivel național, o acțiune constă în „transmiterea situației privind cazurile de bullying înregistrate lunar, la nivelul unităților de învățământ preuniversitar, către structurile pentru siguranța școlară de cadrul IGPR (MAI)”. Această transmitere se face de către inspectoratul școlar, având ca termen până pe 10 ale lunii, pentru luna anterioară.