“Impactul fake news şi al dezinformării asupra adolescenţilor”

0
1327
Pentru că îşi petrec mai tot timpul pe reţelele sociale, adolescenţii sunt cei mai expuşi fake news-ului. Cei mai mulţi dintre elevii români care folosesc internetul zilnic (9 din 10 conform INS) o fac pentru a intra pe reţelele sociale. Adică, pe Facebook şi Instagram, fiefuri de informaţii, dar şi de dezinformare. Dezinformarea din presă îi poate face pe tineri să-şi bazeze deciziile de viitor pe o realitate complet falsă. În acest context, cotidianul regional “Cuvântul Libertăţii” din Craiova, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, vor organiza pe parcursul anului şcolar 2019-2020, campania de conştientizare “Impactul fake news şi al dezinformării asupra adolescenţilor”. Grupul ţinţă este format din elevii a 10 licee din Craiova, coordonaţi de câte un cadru didactic. Întâlnirile se doresc a fi interactive, se vor baza pe dialoguri constructiv, iar la final se trag concluziile acestui proiect.  Invitatul special de ieri a fost lect.univ.dr Constantin Crăiţoiu, prodecanul Facultăţii de Ştiinţe Sociale, Universitatea din Craiova. 
Ieri, am stat de vorbă cu un grup de elevi, de clasa a XI-a, de la Liceul “Traian Vuia”, din Craiova. Tinerii sunt coordonaţi de prof. Camelia Dumitrașcu, un dascăl extrem de dedicat, care predă la clasă limba română. Atât elevii, cât şi cadrul didactic au manifestat deopotrivă receptivitate şi deschidere la tema lansată. Tinerii erau deja puşi la punct cu noţiunile elementare de ţin de educaţia media şi fenomenul fake news. şi îşi doreau să aprofundeze subiectul, acesta fiind unul de mare interes. „Dacă eşti adolescent, eşti mai predispus să te confrunţi cu dezinformarea, iar fake news-ul îţi poate influenţa viaţa mai mult decât crezi”, aşa a început dialogul cu elevii. Statisticile arată că 43% dintre tineri au distribuit cel puţin o dată o fake news. Cu toate astea, 89% dintre adolescenţi consideră că fenomenul ştirilor de acest tip este o problemă în România. Tinerii au fost sfătuiţi să verifice informaţiile din mai multe surse şi asta pentru că impactul fake news asupra unui adolescent este mai mare şi mai nociv. El se dezvoltă, ia decizii în viaţă plecând de la o realitate distorsionată. Un elev de liceu trebuie să aleagă la ce facultate să meargă sau să-şi aleagă un job, adicî, trebuie să ia decizii care îi vor influenţa viitorul.
Un alt efect al fake news-ului în rândul tinerilor este polarizarea
La rândul său, lect.univ.dr Constantin Crăiţoiu a plecat în dezbaterea despre fake news de la o zicală extrem de binecunoscută : “Nu tot ceea ce zboară…se mănâncă”, adică, înformaţiile mai trebuiesc şi verificate şi nu totul e adevărat. Le-a dat totodată tinerilor şi câteva exemple de fake news şi i-a îndemnat să stea cât mai puţin pe reţelele de socializare şi să citească mai mult. Le-a explicat şi faptul că utilizarea telefonului, cititul pe monitor, toate nu ajută creierul uman, ci din contră. “Un alt efect al fake news-ului care poate fi crucial în rândul tinerilor este polarizarea. Adolescenţilor le lipseşte complet reflexul de a căuta informaţia pe site-urile jurnalistice. În timp, fake news-ul îţi poate influenţa modul de gândire. Ne place fake news-ul „pentru că apasă pe două butoane: noutate şi emoţie. Aţi văzut mereu ştiri care au în faţă “ŞOC”. Am citit de curând o ştire despre o judecătoare care a fost găsită moartă cu un cuţinn lângă ea. Din titlu rezulta că judecătoarea ar fi fost omorâtă. Imediat ţi se făcea extreme de frică, dar dacă accesai ştirea şi o citeai cap-coadă era cu totul altceva. Judecătoare s-a sinucis şi a folosit cuţitul, de aceea arma albă se află lângă…”, a explicat Constantin Crăiţoiu, elevilor de la Liceul “Traian Vuia” din Craiova.
La finalul dezbaterii, tinerii au adresat diverse întrebări şi şi-au exprimat dorinţa de a relua aceste discuţii prin care să se analizeze în detaliu ştirile false.