Un nou modul în cadrul atelierelor „Bios-Art”, la Muzeul Olteniei

0
35

La Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei are loc astăzi, ora 14.00, un nou modul în cadrul atelierelor de educaţie animalieră plastică „Bios-Art”, prin care este sărbătorit anotimpul toamna. Vor fi prezenţi elevii clasei a II-a C de la Şcoala Gimnazială „Mircea Eliade” din Craiova, îndrumaţi de profesor pentru învăţământul primar Elena Gavrilă. Cei mici s-au pregătit special pentru această întâlnire cu materiale informaţionale, dar şi cu un moment artistic. Drd. Lila Gima, specialist al Secţiei, va prezenta materialul „Hainele toamnei”, din care participanţii vor afla ce transformări se petrec în mediul înconjurător în acest anotimp. În ultima parte a întâlnirii, copiii vor realiza diverse obiecte de ornament folosind materiale din natură.