Sărbătorile de iarnă și petrecerea de Revelion vor fi finanțate, în acest an, de o firmă privată. Autoritățile locale le propun, în plenul de astăzi, consilierilor municipali să încheie un contract de colaborare cu SC Mobseb SRL, din Craiova, firmă care se va ocupa de organizarea tuturor manifestărilor artistice care vor avea loc în perioada sărbătorilor.
Primăria Craiova a precizat în contract că firma privată nu va trebui să implice financiar autoritatea locală, urmând să se ocupă singură de organizarea evenimentelor care se vor derula la acest sfârșit de an. Conform contractului, va contribui cu o sumă de 15.000 de euro care va fi folosită pentru tot ceea ce înseamnă sărbătorile de iarnă ale craiovenilor, inclusiv petrecerea de Revelion. O altă obligație care îi revine acestei firme este și aceea ca să menționeze pe toate pliantele și banerele de promovare și Consiliul Municipal Craiova, în calitate de colaborator.
Orășelul Copiilor, pe esplanada TNC
În schimb, autoritățile locale pun la dispoziția organizatorilor, cu titlu gratuit, două amplasamente pentru găzduirea evenimentelor. Unul dintre ele este Piața „Mihai Viteazul”. O bună parte din aceasta este ocupată în acum de un patinoar artificial, și el pus la dispoziție, tot printr-un contract de asociere, de o firmă privată, de data această din Italia, urmând ca pe porțiunea rămasă liberă să se amenajeze mai multe căsuțe care vor fi decorate și aprovizionate cu produse în spiritul sărbătorilor. Al doilea amplasament este esplanada Teatrului Național „Marin Sorescu”, unde se va găsi „Orășelul Copiilor”, care va fi amenajat de aceeași firmă.
Revelionul, sărbătorit în stradă
Nici în acest an nu va lipsi petrecerea de Revelion care va fi organizată în aer liber, în centrul orașului. Deși în contract nu se precizează care vor fi artiștii care îi vor binedispune pe craioveni la trecerea dintre ani, autoritățile locale au avansat deja câteva nume de vedete care vor urca pe scenă. Este vorba de Corina, Alex Mica și Guess Who, care vor susține recitaluri în noaptea de Revelion. Noul an va fi întâmpinat cu un foc de artificii. Și aceste costuri privind onorariile artiștilor vor trebui să fie suportate de asociații Primăriei.