„Portul centurii nu este doar o simplă încălcare a Codului rutier”

0
411

Acţiunea organizată de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj în parteneriat cu Asociaţia Club Rotaract Craiova, începută vineri, prin care au dat posibilitatea conducătorilor auto şi pasagerilor de a afla cum s-ar simţi în cazul unui accident a continuat sâmbătă 26 noiembrie a.c., însă de această dată în afara Craiovei, şi mai exact în oraşul Filiaşi, pe drumul E70. La primele ore ale dimineţii, şoferii care nu purtau centura de siguranţă, şi au trecut pe drumul E70, prin faţa reprezentanţei Dacia, din satul Răcarii de Sus, au avut parte de o surpiză. Poliţiştii de la Poliţia Filiaşi i-a invitat să urce în simulatorul de accidente şi să vadă care este impactul la doar 16 km/h. După ce au aflat pe pielea lor care este rolul centurii de siguranţă în cazul unui accident de circulaţie, şoferii se vor gândi de două ori de acum înainte dacă vor mai circula fără ea. Pe lângă poliţiştii din Filiaşi, acţiunea a fost susţinută de mai mulţi tineri de la Asociaţia Club Rotaract Craiova. „Ne-a implicat în acest proiect pentru că mai mulţi colegi sau prieteni ai noştrii au avut accidente, iar unii dintre ei dacă ar fi circulat mai prudent sau ar fi purtat centura de siguranţă ar fi avut şansa să scape cu viaţă. Portul centurii nu este doar o simplă încălcare a Codului rutier. Nepurtarea centurii de siguranţă pune viaţa în pericol a şoferului şi a pasagerilor din maşină”, a declarat Alexandra Golumbeanu, una dintre tinerele implicate în acest proiect. Ieri, tinerii de la Asociaţia Club Rotaract Craiova şi poliţiştii de la IPJ Dolj s-au aflat cu simulatorul de accidente în Craiova, în apropiere de Ford. Ultima acţiune de acest fel se va încheia astăzi.