“Fii tu campionul de mâine !”

0
535

Aproximativ 100 de copii din învățământul preșcolar, de la grădinițe publice și private din Craiova, au participat, la sfârşitul săptămânii trecute,  la cea de-a doua ediție a Concursului județean „Fii tu campionul de mâine!”, organizat de Școala Primară „Anghelos” și Colegiul Național „Frații Buzești”.

Concursul este organizat cu scopul de a promova sportul și artele în educația copiilor și este structurat pe două secțiuni: Sport și Arte vizuale. “La “Anghelos”,  credem că fiecare copil are potențialul de a fi un campion, iar rolul nostru este acela de a crea contexte de dezvoltare pentru ei, astfel încât fiecare elev să descopere că el însuși poate să facă mai mult decât crede el că poate! Iar, menținerea sănatății copiilor prin activități sportive și o alimentație sănătoasă contribuie semnificativ la dezvoltarea cognitivă și emoțională a lor, a precizat Adrian STĂNULICĂ – Fondatorul Școlii “Anghelos”. Competiția sportivă a fost găzduită de Școala Primară „Anghelos” și a constat în trei probe practice, care au inclus parcurgerea unui traseu utilitar-aplicativ, aruncarea la coșul de baschet cu minge ușoară și utilizarea corectă a unei platforme de echilibru. S-a demonstrat faptul ca evolutia motrică este în strânsă legătură cu cea psihică. Fiecare din probele și exercițiile pe care le-au realizat copiii astăzi fac apel la atenție-condiția de bază a oricărui progres mai mic sau mai mai mare. Ne dorim să creștem copii sănătoși cu o dezvoltare fizică cat mai armonioasă, a spus prof. Marina ELENA – coordonatoarea evenimentului.

Participare numeroasă

Concursul sportiv s-a desfășurat cu sprijinul studenților de la Facultatea de Educație Fizică și Sport, din cadrul Universităţii din Craiova, care au oferit asistență și suport micilor concurenți. La competiție au participat copii înscriși la următoarele instituții de învățământ: Grădinița „Petrache Poenaru”, Grădinița „Joylight”, Grădinița „Voiniceii”, Grădinița „Sfânta Ana”, Grădinița ”Floarea Soarelui” și Școala Primară “Anghelos”. La secțiunea dedicată artelor vizuale, Colegiul Național „Frații Buzești” va organiza un concurs de creație plastică, la care vor putea participa preșcolari din întreg județul Dolj, în urma înscrierilor făcute de către unitățile de învațământ. Concursul județean „Fii tu campionul de mâine!” este cuprins în Calendarul Activităților Extrașcolare Județene Dolj, pentru anul școlar 2024-2025.