Timpul zboară. Şi dacă ne orientăm după sondajele date publicităţii, în săptămâna precedentă, alte repere nu avem la dispoziţie, ordinea concurenţilor, în cursa pentru Palatul Cotroceni, momentan, ar fi următoarea: Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă, Dan Barna, Mircea Diaconu, Theodor Paleologu, Ramona Ioana Bruynseels, Kelemen Hunor, Alexandru Cumpnaşu. Cum câştigătorul, detaşat, al probei de calificare pare a fi actualul preşedinte, Klaus Iohannis, bătălia acerbă, în cea de a doua parte a campaniei electorale, se duce pentru locul doi, care asigură prezenţa „în marea finală”, aspiranţi fiind Viorica Dăncilă, Dan Barna, Mircea Diaconu şi Theodor Paleologu, fiecare în parte încercând potrivit strategiei adoptate, să forţeze atingerea liniei de sosire. Avantajată net, pare deja liderul PSD, Viorica Dăncilă, harnică, dezinvoltă, puternică psihic, care bate ţara în lung şi în lat, şi pe deasupra dispune de numeroase organizaţii judeţene puternice, cu militanţi mobilizaţi în a face totul pentru victoria ei. Asta la o evaluare generală. Fiindcă accidentările de parcurs nu sunt excluse, dar deocamdată candidaţii fac tot posibilul spre a le evita, chiar dacă Dan Barna, oferta USR, resimte şocul investigaţiei din Rise Project, care l-a îndoit. Încât neinspirat l-a întrebat deunăzi pe antrenorul emerit, Emerich Ienei, câştigător al CCE cu Steaua Bucureşti… dacă doreşte un autograf spre uluiala generală. Gafă impardonabilă. Se conturează deja o finală mare între Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă, ceea ce n-ar fi o surpriză, dar să nu ne hazardăm. Oricum, până acum, cursa este ternă, atipică, plictisitoare. Şi pare greu de crezut că în următoarele două săptămâni nu se va întâmpla chiar nimic, care să o dinamizeze. Va rezista finalmente preşedintele Klaus Iohannis provocărilor de a refuza orice confruntare în compania celorlalţi contra-candidaţi? Deocamdată pare indiferent la astfel de solicitări, îşi conservă capitalul de încredere, şi nu vrea să rişte. A participat sâmbătă la Sala Polivalentă, la reuniunea Ligii aleşilor locali PNL (primari, preşedinţi de consilii judeţene) transmiţându-le celor prezenţi că doreşte un plus de entuziasm, optimism, şi muncă de convingere pentru câştigarea alegerilor. Discurs plat, în care a flotat steril între clişee de acum obosite, lipsite de orice grăunte de interes. Ceea ce uimeşte, de-a dreptul, în intervenţiile sale este absenţa oricărei referiri la propriul bilanţ mediocru, de-a lungul a cinci ani de mandat, sugerând totuşi că este un făcător de miracole, ceea ce sună straniu. Preşedintele trebuie să fie primul servitor al naţiunii, la nivelul statului. Şi nu mai continuăm. În 2014 s-a probat forţa reţelelor de socializare, profitându-se de modul în care au fost organizate alegerile în diaspora. Dar aceeaşi vrăjeală nu mai este valabilă şi de această dată. Trebuie găsit altceva. Deocamdată nu este suficient de clară publicarea filmului cu intervenţia de la Colectiv, din 2015, şi, aşa cum s-a spus, este greu de spus cui foloseşte o asemenea înregistrare. Va mai apărea încă o înregistrare? Dacă cea difuzată a fost numai un semnal? Greu de spus. Klaus Iohannis îşi continuă nestingherit cursa. Ce l-ar putea perturba, totuşi, cât de cât, ar fi neinvestirea „din prima” a guvernului Ludovic Orban, în Parlament. Fiindcă, aşa cum a mărturisit, şi-a dorit căderea guvernului Viorica Dăncilă şi nu a fost deloc străin de întreaga strategie. Una care ne-a adus în pragul unei crize politice, cu posibile consecinţe nefaste.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord