Evenimentul cultural, de reală respiraţie, al acestei săptămâni, este fără îndoială inaugurarea Muzeului Cărţii şi Exilului Românesc, care reuneşte cele mai valoroase colecţii de carte şi documente, obţinute de Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, în ultimii 10 ani, printr-o adevărată trudă a managerului Lucian Dindirică. Programată la sfârşitul acestei săptămâni şi întinsă pe durata a trei zile, cu mulţi invitaţi de prestigiu, inaugurarea Muzeului Cărţii şi Exilului Românesc, de la Craiova va reverbera mereu în spaţiul cultural, nu doar al Băniei, conferindu-i acesteia statutul moralmente inedit, respectabil, grandios. Vorbim de un patrimoniu cultural inedit, care va intra în circuitul muzeistic şi va constitui un fond de cercetare consistent. Prin acest muzeu al cărui sediu se află în Casa Dianu, clădire monument-istoric, impunător al urbei, Craiova probează cu argumente infailibile o vocaţie a reevaluării fără egal, sfidând de-a dreptul păguboasa dihotomie stânga-dreapta, ce a inhibat multă vreme dialogul onest şi polemica de tip constructiv. Realizarea proiectului „Valorificarea durabilă a monumentului istoric Casa Dianu”, prin crearea unui Muzeu al Căriţii şi Exilului, graţie unei finanţări obţinute de Consiliul Judeţean Dolj, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, onorează moralmente pe toţi cei care au fost implicaţi. Deşertul exilului românesc, început chiar în timpul celui de al doilea război mondial, şi desfăşurat pe parcursul întregului regim comunist, oferă o mulţime de naraţiuni care necesită înainte de toate un demers analitic, circumscris suitei de probleme existenţiale, se spune undeva în volumul „Cealaltă aceeaşi cultură. Studii despre exilul românesc”, coordonat de Lucian Dindirică, cu aportul Matildei Breazu, Mihai Ciurea, Silviu Gongonea, Gabriel Nedelea, cadre didactice la Universitatea din Craiova. A defini literatura exilului românesc, ţinând cont numai de nişte indicatori de ordin social şi ideologic, înseamnă a neglija factorul individual, capabil de a sintetiza un fond creator, care îl defineşte în raport cu patria de origine şi, deopotrivă, cu ţara de adopţie. Exilul a fost pentru toţi cei care s-au regăsit în această ipostază, o experienţă personală, fiecare reprezentant trebuind luat în parte şi analizat separat, dincolo de zgomotul de fond generat de naţionalismul uneori exacerbat şi afinităţile discutabile. S-a mai petrecut un lucru: dacă lumea culturală românească era pregătită să primească şi să proceseze memoria anilor comunişti (50-80) –metamorfozabilă prin neajunsurile cunoscute- ea era sensibil inaptă să asume intelectual memoria victimelor antisemitismului românesc din perioada interbelică şi belică. Paradoxul acestui proces e parcursul său comunist: comuniştii şi-au criticat propriile erori, din anii 50, dar şi ulterioare, însă au ales să păstreze tăcerea asupra rolului jucat de România în Holocaust. Până la publicarea „Jurnalului” lui Mihail Sebastian în 1996, interbelicul s-a bucurat de o imagine idilică. Produsese pe Cioran, Eliade, Noica, Eugen Ionescu, Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu –o moştenire fără egal- cu afinitate însă electivă, faţă de mişcarea legionară. Pe de altă parte se poate discuta mult pe seama echilibrării raportului dintre judecata estetică şi cea etică, şi niciunul dintre criterii nu trebuie transformat în ghilotină, după cum nu trebuie nici ignorat. Să revenim: istoria a cernut lucrurile, cum se ştie, pentru a ne feri să emitem judecăţi de ordin moral, iar aducerea la Craiova a operelor unor scriitori risipiţi prin colţurile lumii, înseamnă mai mult decât regăsirea simbolică a unui loc pierdut. Modelul cultural istoric al lui Ovidiu a fost acceptarea exilului modern, adică cel din timpul comunismului. Al. Paleologu, deţinut politic între 1959-1964, vedea exilul, sinonim cu alungarea, „ca surghiun” (Exil, emigraţie, diaspora, în Vocile exilului – Enciclopedica, Bucureşti, 1998). Parabola suferinţei o exprimă foarte bine Vintilă Horia, în celebrul roman „Dumnezeu s-a născut în exil” şi prezintă viaţa lui Ovidiu care a constatat că sacrificiul capătă sens prin expatrierea deplină. Citez din Sanda Stolojan: „Nori peste balcoane – Jurnal din exilul parizian” Humanitas 1996: „Nu îmi închipuiam că aveam să apuc epoca post-Ceauşescu să pornesc de la zero. Dar pentru mine nu există întoarcerea la zero(…). Există realitatea acestor 45 de ani care nu pot fi şterşi(…). Am strania impresie de a fi supravieţuit propriei mele persoane”. La vizitarea muzeului, concluzia despre tot ceea ce zăreşti este de o evidenţă dureroasă: câţi exilaţi, atâtea paradigme despre exil. În pofida universalităţii unor elemente care îl definesc, exilul este înainte de toate o dezrădăcinare, o aventură în dinăuntru de un tragism asumat personal şi înţeles ca experienţă limită. Cultura exilului este un puzzle imens pentru care nu este suficientă o singură perspectivă, fiindcă există mai multe nivele de realitate, atât în sensul în care a teoretizat Basarab Nicolescu această viziune a lucrurilor în „Ce este realitatea? Reflecţii în jurul operei lui Stephane Lupasco” (Ed. Junimea, 2008) cât şi din punct de vedere istoric, cultura română fiind scindată efectiv în mod artificial în comunism. Misiunea proiectului, ne încredinţează Lucian Dindirică, managerul muzeului, a fost „refacerea principalelor artere de comunicare, cu prioritate opiniilor convergente, tratând nu cu indiferenţă părerile divergente, ci în siajul transdisciplinarităţii, prin logica dinamică a contradictoriului” adică având în vedere, în permanenţă o sinteză cât mai cuprinzătoare.
Cele 38 colecţii şi donaţii ce fac parte din Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc însumează peste 70.000 înregistrări ce conţin:
– Peste 60.000 cărţi, broşuri, publicaţii periodice, cataloage
– Peste 1.000 dosare care cuprind peste 50.000 manuscrise (scrisori, cărţi poştale, note personale, caiete de regie, etc)
– Peste 5.000 fotografii
– Peste 1.000 materiale audio video
– Peste 80 partituri muzicale
– Peste 1500 obiecte de artă (sculpturi, statuete, tablouri, serigrafii, etc)
– Peste 100 obiecte personale şi piese de mobilier
Lista de colecţii a muzeului:
- Colecţia „Academician Basarab Nicolescu”;
- Colecţia „Leonid Mămăligă”;
- Colecţia „Arhiva «Cenaclului de la Neuilly»”;
- Colecţia „Arhiva «Asociaţiei Hyperion»”;
- Colecţia „Vintilă Horia”;
- Colecţia „Mircea Eliade”;
- Colecţia „Emil Cioran”;
- Colecţia „Mircea Milcovitch şi Maria Mesterou”;
- Colecţia „Andrei Şerban”;
- Colecţia „Paul Barbăneagră”;
- Colecţia „Corneliu Şerban Popa”;
- Colecţia „Cicerone Poghirc”;
- Colecţia „Andrei Codrescu”;
- Donaţia „Carmen Firan şi Adrian Sângeorzan”;
- Colecţia „Victor Cupşa”;
- Donaţia „Constantza Buzdugan”;
- Colecţia „Bujor Nedelcovici”;
- Colecţia „Cezar Vasiliu”;
- Donaţia „Institutul Român/ Biblioteca Română din Freiburg (fondată în 1949)”;
- Donaţia „Gabriel Badea-Păun”;
- Colecţia „Ileana şi Romulus Vulpescu”;
- Donaţia „Şerban Viorel şi Rodica Stănoiu”;
- Colecţia „Academician Dan Berindei”;
- Colecţia „Academician Dinu C. Giurescu”;
- Donaţia „Academician Ştefan Ştefănescu”;
- Donaţia „Valeriu Veliman”;
- Colecţia „George Banu”;
- Colecţia „Dumitru Milcoveanu”;
- Colecţia „Octav Calleya”;
- Donaţia „Horia-Dinu Nicolaescu”;
- Colecţia „Nicolas Adam”;
- Donaţia „Ion Deaconescu”;
- Colecţia „Aurora Cornu”;
- Colecţia „Miron Kiropol”;
- Colecţia „Grigore Arbore”;
- Colecţia „Theodor Damian”;
- Colecţia „Academia Româno-Americană de Arte şi Ştiinţe (fondată în 1975 – California SUA)”;
- Colecţia „Memoria exilului românesc la Televiziunea Română”.
