Catalonia: Independentiştii câştigă alegerile regionale

0
368

„Hem guanya, hemus ganada!”, „Noi am câştigat!”, a lansat Artur Mas suporterilor săi. Principala listă a independentiştilor, „Împreună pentru da” (Junts pel Si) a obţinut 62 de deputaţi regionali, după numărarea a 97% din buletine. Participarea a fost una forte. Madridul refuză acest scrutin a fi considerat un plebiscit. Cealaltă listă favorabilă secesiunii „Candidaţii Unităţii Populare (Candidatura d’Unitat Popular) a obţinut 10 mandate. Împreună cele două formaţiuni deţin o majoritate absolută în parlamentul autonom al Cataloniei (peste 68 de deputaţi din 135). Independentiştii au capacitatatea parlamentară de a aplica programul de separare deşi nu au convins decât 48% din alegători. Nimic nu împiedică „comunitatea autonomă catalană” de a opta pentru independenţă, deşi proclamarea acestuia aruncă „de jure” Catalonia în afara UE, cum s-ar fi întâmplat şi în cazul Scoţiei sau Flandrei, alte candidate virtuale la desprindere. Este greu de ştiut, cu certitudine, ce va urma şi confruntarea cu Madridul ar putea să se intensifice în următoarele săptămâni fiindcă, în mod cert, se va face recurs la justiţie pentru obstrucţionarea procesului independentist. Inclusiv investirea viitorului preşedinte al Cataloniei se anunţă complicată, fiindcă partidul separatist Candidaţii Unităţii Populare (Candidatura d’Unitat Popular) s-a pronunţat împotriva lui Artur Mas, liderul celor de la Junts pel Si.