Fireşte, o discuţie despre dinamica şeptelului în Dolj s-ar putea să prezinte mult mai puţin interes, nu excludem, decât dezbaterea, şi emoţională şi iraţională pe alocuri, despre câinii fără stăpân. Şi în logica a nu mai puţini avocaţi ai maidanezilor, preferabil ar fi să stăm bine la efectivele acestora, cu spor natural garantat, şi nu la cele referitoare la speciile de animale domestice care alcătuiesc şeptelul, la nivelul Doljului. Dar să lăsăm câinii fără stăpân în pace, după ce CCR a decis miercuri, 25 septembrie a.c., ceea ce se ştie: eutanasierea este constituţională, dacă în 14 zile câinii nu sunt adoptaţi. De altfel, legea a şi fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu. Anuarul statistic al Doljului, o lucrare temeinică şi riguroasă, elaborată de specialiştii în materie, oferă o dinamică de-a dreptul descumpănitoare a şeptelului. Practic, la principalele specii de animale, efectivele sunt în scădere de la an la an, nu faţă de 1990, cu consecinţele de rigoare, resimţite prin volatilitatea preţurilor la produsele agro-alimentare. Astfel de abordări nu se prea regăsesc în spovedaniile politicienilor doljeni, cu alergie la orice concretă chestiune economică. Ceea ce ar putea părea nefiresc într-un judeţ cu vocaţie agricolă. Şi altădată şi acum. Prea puţine ferme de profil sunt în Dolj, inconsistente sunt politicile de sprijin, unele tardive, ca, de pildă, alocarea sumei de 25 de euro la o mie de litri de lapte vânduţi, prea totul „e la voia întâmplării”. Până şi subvenţia europeană este mult mai redusă faţă de cea încasată de un vest-european. O singură fermă performantă, populată cu vaci de rasă, aparţinând SCDA Şimnic, îşi duce existenţa sub ameninţarea… desfiinţării. În rest, nimic. Faptul că astfel de probleme economice nu reţin atenţia publică nu înseamnă că nu au nici un fel de impact asupra nivelului de trai cotidian. În alte ţări europene abordarea este realmente diferită şi gradul de interes e cu totul sporit. Nu vom mai pomeni Franţa, unde aşa ceva este o adevărată religie. Neîndoielnic, există un cumul de factori care au condus la actuala stare de lucruri. Dacă am spune, de pildă, că în ultimii 7-8 ani s-au schimbat peste 10 miniştri de resort, fiecare venind cu propria politică agricolă, împietând asupra oricărei coerenţe, în timp ce UE a avut 15 comisari în 50 de ani, n-am epuiza şirul cauzelor invocate. Merge şi aşa este neîndoielnic o manieră de discuţie, dar nu este oare regretabil că s-a ajuns aici, fără nici un semnal de alarmă? Dar cine să-l tragă şi la ce-ar mai folosi?
