Cum va avea Craiova străzile ca-n Germania

0
353

Firmele care vor dori să obţină lucrări de asfaltare de la Primăria Craiova trebuie să se doteze cu utilaje performante pentru a putea participa la selecţie. În regulamentul acestei activităţi, autorităţile au introdus recent şi obligaţia acestora de a deţine şi un mini-finisor pentru asfalt întrucât edilii doresc ca străzile să fie line din construcţie, comparabile din acest punct de vedere cu cele din Germania. 

Începând cu anul viitor, doar firmele agreate de Primăria Craiova vor putea să participe la licitaţia pentru lucrările de reparaţiile de străzi în oraş. Autorităţile au întocmit un regulament în acest sens, care a fost aprobat de consilierii municipali. În şedinţa de joi, municipalitatea a readus în discuţie acest regulament, propunându-le aleşilor locali câteva modificări. Una dintre ele prevede ca societăţile care doresc să participe la selecţie să depună cererile într-o anumită perioadă, între 1 ianuarie şi 20 februarie.

Utilajul suplimentar

Lia Olguţa Vasilescu

O altă completare adusă regulamentului se referă la lista de utilaje cu care firmele trebuie să fie dotare. Alături de buldoexcavatoare, pikamere, încărcătoare şi alte echipamente, ele trebuie să deţină acum şi un mini-finisor pentru asfalt. Potrivit regulamentului, societăţile comerciale pot să aibă utilajul respectiv în proprietate sau cu alt titlu legal. În raport se spune că acest utilaj trebuie să existe în dotarea firmelor pentru ca „asfaltul necesar realizării lucrărilor să nu mai fie depozitat pe carosabil sau pe trotuar şi să nu mai fie întins cu lopata”.

Daşoveanu şi criteriile prohibitive

Consilierul municipal PDL, Dan Daşoveanu a interpelat autorităţile locale, în plenul de joi, cu privire la introducerea acestui utilaj, sugerând că este un criteriu prohibitiv care face ca multe firme să nu poată să preia astfel de lucrări. „Regulamentul se referea la acele patru-cinci firme care şi aşa plătesc o taxă destul de piperată şi care, după părerea mea, au fost foarte bine verificate de o comisie a primăriei. Când s-au găsit problemele, ele au fost remediate, dar nu s-a creat aşa o idee de a se încerca să se limiteze numărul de firme. Eu cred că ar fi bine să creăm o concurenţă pentru că, în felul acesta scade şi preţul”, a spus consilierul.

”Calcă asfaltul ca şi un fier de călcat”

Dan Daşoveanu

Edilul-şef al Craiovei i-a asigurat pe consilieri că prin completarea listei de utilaje nu se urmăreşte să fie păstrate doar anumite firme, ci să vină doar cele mai bune dintre ele. „Nu încercăm să limităm numărul de firme, dar încercăm să le facem să se doteze mult mai bine. De foarte multe ori este mult mai în sus covorul asfaltic şi ne deranjează când mergem cu maşinile. Am încercat să punem tot ce este mai modern pe piaţă. În Germania, de exemplu, sunt acele maşini care calcă asfaltul ca şi un fier de călcat. Îl aduc la o anumită temperatură şi atunci nici nu se cunoaşte când este spartă strada. Aşa ceva vrem şi noi la Craiova”.

200 de străzi au fost sparte anul trecut

Primarul Lia Olguţa Vasilescu a declarat că anul acesta s-au spart pentru 200 de străzi, dar  că nici una dintre ele nu a fost reparată corespunzător. „O fi, într-adevăr, mult mai dureros pentru firme că trebuie să se utileze, pe de altă parte ne-am săturat să mergem pe străzile astea şi să ne fie ruşine. Întorc capul într-o parte şi mă fac că nu sunt primarului oraşului când văd cum se lasă străzile după reparaţii. Şi, din păcate, nu ai ce să le faci. Dar obligându-i să se utileze cu astfel de utilaje atunci putem să discutăm altfel pentru că nu o să se mai întâmple lucrurile acestea. Deci asta e singura idee, nu vrem să limităm pe nimeni, noi am vrea nu cinci, ci 200 de firme, dar totul este să fie dotate cum trebuie ca să începem să avem şi noi străzi”.

Turnau asfaltul direct pe pământ

City-managerul oraşului, Gheorghe Nedelescu, a precizat că aproape toate firmele care au venit la acreditare conform regulamentului au fost agreate. „Acum am modificat data ca să nu mai lăsăm posibilitatea să vină şi să ne întrebe de ce nu îi primim şi pe ei. Şi am mai băgat şi acest finisor pentru o calitate mai bună a lucrărilor. Am întâlnit firme, nu vreau să dau exemplu, care au turnat asfaltul direct pe pământ şi este de neadmis. Vom avea grijă ca aceste firme să nu mai participe”, a explicat Gheorghe Nedelescu, menţionând că există, de asemenea, şi situaţii în care asfaltul turnat de firme s-a surpat după şase luni de la încheierea lucrărilor.