A vrut şi cosmetice şi îmbrăcăminte, pe gratis

0
507

Ieri, poliţiştii Secţiei 6 Craiova au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie a sustras bunuri din incinta unui centru comercial. Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului şi au identificat-o pe cea bănuită de furt. Este vorba despre o tânără de 26 de ani, din comuna Teslui, jud.Dolj, asupra căreia s-au găsit bunuri în valoare de peste 1.000 de lei, constând în produse cosmetice şi obiecte de îmbrăcăminte. Prejudiciul a fost recuperat şi restituit reprezentanţilor magazinului, iar în cauză a fost întocmit dosar penal.