Iago Lopez, out de la Universitatea Craiova

0
49

În ziua partidei cu Universitatea Cluj, programată în seara aceasta, de la ora 21.30, pe arena „Ion Oblemenco”, Universitatea Craiova i-a reziliat contractul fundaşului dreapta spaniol Iago Lopez. Jucătorul în vârstă de 26 de ani mai avea contract cu Universitatea Craiova până în vara anului viitor şi a acceptat  rezilierea în schumbul achitării a unei părţi din salariile pe care ar fi urmat să le încaseze.

De când a fost adus la Craiova, în septembrie anul trecut, Iago Lopez a evoluat numai în 5 partide, iar în acest sezon nu a jucat niciun minut, nefiind inclus nici măcar în lotul pentru Conference League. Cotat la 150.000 de euro pe transfermarkt, Iago Lopez a mai jucat pentru echipe precum Deportivo La Coruna, Girona, Logroñés, CD Mirandés sau AD Alcorcón, înainte de a ajunge în Bănie. Pe postul de fundaş dreapta, Mirel Rădoi contează pe Mihnea Rădulescu, Carlos Mora şi Florin Gaşpăr, iar la meciul de la Sarajevo, antrenorul a ales varianta Basilio Ndong.

În vara aceasta, Universitatea Craiova s-a despărţit de jucătorii: Iago Lopez, Relu Stoian, Denil Maldonado, Marcus Păcurar, Gjoko Zajkov, Mihai Căpăţână, Takuto Oshima, Alexandru Işfan, Ştefan Bană, Alisson Safira, Jovo Lukic, Jalen Blesa, Andrei Ivan şi Alexandru Mitriţă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *