În cursul zilei de ieri, 26 iulie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova au reţinut, pentru 24 de ore, un tânăr, de 22 de ani, din comuna Teslui, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
În fapt, în noaptea de 25 spre 26 iulie, poliţiştii au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism ce circula pe strada Spaniei, însă conducătorul nu s-a conformat, continuându-şi deplasarea până pe strada Mirceşti, unde a pierdut controlul direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism ce se deplasa regulamentar şi un altul ce se afla staţionat.
La volanul autoturismului a foat identificat un tânăr, de 22 de ani, din comuna Teslui, care a fost testat cu aparatele etilotest şi drugtest, rezultând indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive în organism şi o concentraţie de 0.91 mg/l alcool pur în aerul expirat
Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul condus ar fi fost sustras unui tânăr, de 21 de ani, din comuna Teslui, în cursul aceleiaşi nopţi.
Acesta a fost condus ulterior la o unitate medicală, unde a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii concentraţiei de alcool şi a substanţelor psihoactive.
În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, poliţiştii l-au reţinut pe tânăr, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.
În cursul zilei de ieri, 26 iulie, persoana reţinută a fost prezentată instanţiei de judecată, fiind emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.