Obiect de patrimoniu, recuperat de poliţişti

0
431

La data de 1 iulie 2016, printr-o plângere depusă și înregistrată  la nivelul I.P.J. Sibiu, se reclama faptul că, în cursul zilei de 30 iunie 2016, din Muzeul Bisericii Evanghelice din Cisnădie, a fost sustrasă o cruce de procesiune, obiect de cult folosit ocazional și în cadrul ceremoniilor religioase.

Din primele cercetări efectuate de către polițiști s-au conturat elementele specifice săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind demarată o anchetă penală în vederea identificării autorului faptei și recuperării bunului sustras. Totodată, bunul cultural a fost pus în urmărire la nivel naţional şi internaţional, fiind implementat şi în baza de date a Interpol privind bunurile culturale sustrase. În urma activităţilor investigativ – operative desfăşurate de către poliţişti specializaţi în combaterea infracţiunilor împotriva patrimoniului cultural naţional din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigaţii Criminale şi I.P.J. Sibiu  – Serviciul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, la data de 26 iulie a.c., s-a reușit identificarea persoanei bănuite, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Cisnădie, precum și recuperarea bunului. Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul I.G.P.R., sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu. În cursul zilei de 27 iulie, crucea de procesiune a fost restituită reprezentanţilor Bisericii Evanghelice din Cisnădie. Crucea procesională recuperată se afla în inventarul Bisericii Evanghelice din Cisnădie din anul 1911, dată la care a fost descoperită în osuarul lăcaşului de cult (aflat în subsolul unei vechi capele din imediata apropiere a bisericii). Această piesă a fost confecţionată în secolul al XIII –lea într-un atelier din vestul Europei şi are o valoare artistică excepțională prin compoziția sa iconografică și decorativă, caracteristice stilului gotic timpuriu. Conform legendei, crucea de procesiune a fost adusă de către primii reprezentanţi ai comunităţii săseşti stabiliţi în Transilvania, fiind considerat cel mai vechi obiect de cult al acesteia.