Jucării contrafăcute, descoperite la PTF Calafat

0
480

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat-I.T.P.F. Giurgiu au descoperit peste 66.900 jucării, articole textile și de încălțăminte, inscripţionate cu numele unei firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, pe care un cetățean român a încercat să le introducă ilegal în țară.

În data de 26.07.2020, la ora 17.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român C.I., în vârstă de 33 de ani, la volanul unui autocamion marca Volvo, care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, textile din Grecia pentru o societate din Ungaria. Cu ocazia controlului efectuat în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul marfă al autocamionului, cantitatea totală de 66.943 jucării, articole textile și de încălțăminte, inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, care erau susceptibile a fi contrafăcute. La cercetări, șoferul a declarat că este angajatul firmei de transport și nu avea cunoștință despre faptul că produsele ar putea fi contrafăcute. Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma totală de aproximativ 4.369.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrători din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Craiova. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.