Cum a fost ales Stelian Bărăgan, viceprimarul nr. 2 al Craiovei

0
1750

PSD Dolj şi-a menţinut propunerea pentru funcţia de viceprimar, Stelian Bărăgan fiind votat, ieri, de majoritatea consilierilor, în speţă de toţi colegii social-democraţi. Și liberalii şi-au respectat angajamentele, nu au făcut nici o nominalizare, dar au solicitat PSD-ului să schimbe candidatul. Cum acest fapt nu s-a întâmplat, au votat împotrivă. Întâmplarea a făcut ca şedinţa să fie condusă chiar de Stelian Bărăgan, motiv pentru care acesta a trebuit să înghită la pachet şi criticile servite de consilierii opoziţiei.

sedinta 1Lucrurile legate de numele noului viceprimar se cam ştiau de mai multă vreme, însă miercuri, cu o zi înainte de plen, liberalii au agitat puţin apele, solicitându-i expres PSD-ului să îl schimbe pe Stelian Bărăgan şi să se gândească la o altă persoană. Reprezentanţii PNL le-au întins şi o capcană. Lăudând oamenii cu experienţă pe care PSD i-a trimis în consiliu, au mizat pe faptul că social-democraţii tot-tot se vor gândi mai bine şi, plecând de la acest argument, vor schimba candidatul.

PSD îşi menţine propunerea

Ora 10.00 şi un pic, şedinţa se află în desfăşurare. Primul punct trece fără probleme şi se ajunge rapid la punctul nr. 2 privind alegerea viceprimarului. De la prezidiu, lipseşte primarul Mihail Genoiu, iar locţiitorul secretarului informează consiliu că acesta este plecat în concediu legal de odihnă, atribuţiile fiindu-i delegate viceprimarului Adi Cosman. Preşedintele de şedinţă, care se întâmplă să fie chiar Stelian Bărăgan, solicită colegilor să vină cu propuneri pentru această funcţie. Este momentul adevărului. „Aş avea o propunere din partea grupului PSD pentru funcţia vacantă de viceprimar în persoana domnului consilier Bărăgan Stelian”, se pronunţă social-democraţii, prin vocea viceprimarului Adi Cosman. Liberalii solicită cuvântul.

Pentru unii – sincerităţi, pentru alţii – răutăţi

sedinta 2”Țin neapărat să iau cuvântul, la acest punct de pe ordinea de zi, pentru că vreau să vă amintesc că, în şedinţa trecută, coaliţia dumneavoastră nu era înţeleasă în legătură cu această nominalizare. Eu am insistat pentru că mi se părea un lucru serios faţă de craioveni să existe o echipă completă, să nu lipsească nici un viceprimar, dar mă aşteptam la o altă nominalizare”, îşi manifestă dezacordul consilierul PNL, Flavius Sirop. „Mă aşteptam să fie nominalizată o persoană cu mai mare autoritate, cu mai mare anvergură”, insistă acesta să se adreseze sălii şi celor aflaţi la prezidiu, în principal lui Stelian Bărăgan care, cum spuneam, conducea şedinţa. Dată fiind această situaţie, în sală se cam lasă liniştea.

…şi mulţumiri reciproce

Reprezentanţii PNL s-au ţinut şi ei de cuvânt şi nu au venit cu nici o propunere pentru funcţia de viceprimar, dar au menţionat, în schimb, că nu îl vor vota nici pe Stelian Bărăgan. „A fost şi o abordare necinstită vizavi de acest subiect. Nu este normal să aflăm de pe Facebook despre această nominalizare. Dacă exista o propunere în acest sens trebuia să fie asumată, cu tot cu CV, pe site-ul primăriei. Din aceste motive, noi vom vota împotriva acestei nominalizări. Vă mulţumesc!”, şi-a încheiat reproşul consilierul PNL. „Și eu vă mulţumesc, domnul Sirop. Luăm act de cele spuse de dumneavoastră, e normal”, a ieşit, cu tact, din încurcătură cel propus pentru funcţie. Apoi s-a trecut la vot.

Nominalizarea pe facebook nu este ilegală

sedinta 3Preşedintele comisiei de validare, prof. univ. dr. Bianca Predescu a informat consiliul că nominalizarea pe o reţea de socializare nu este menţionată, în nici un fel, în lege, prin urmare nu poate fi vorba de o problemă de nelegalitate. „Eu ştiu că facebook-ul este o problemă actuală şi modernă, dar legea nu vorbeşte despre ea. Legea stabileşte care este procedura de alegere a viceprimarului”, a precizat consilierul Bianca Predescu, care  explicat  apoi, în amănunt, cele două modalităţii de vot. „Avem două proceduri, prima şi cea mai uzitată este aceea prin tăierea sau lăsarea liberă a persoanei şi a doua modalitate este prin încercuirea persoanei sau scrierea în dreptul numelui sau nu. Eu propun să fie folosită prima, şi anume lăsarea liber a persoanei propuse. Solicit să fie supusă la vot această procedură”, consilierii dând un vot unanim în acest sens.

Mai mari emoţiile la cvorum, decât la rezultatul votului

Se începe înmânarea buletinelor de vot şi, conform înţelegerii, pe hârtie este trecut un singur nume. Dacă înainte de şedinţă existau emoţii că nu s-ar întruni cvorumul legal, mulţi consilierii fiind absenţi, odată depăşit şi acest hop, consilierii o dau acum pe glume. „O să vă rog să se pună la dispoziţia colegilor şi pixuri, să nu intre la cabină fără”, vine o propunere din primul rând de scaune. Câţiva consilieri se caută, într-adevăr, de pixuri. Cu excepţia lui Stelian Bărăgan, care s-a abţinut de la vot, toţi cei 20 de aleşi locali au intrat, pe rând, în cabina de vot. Toată procedura de votare a consumat 20 de minute, măsurate pe ceas, din timpul şedinţei. Rezultatul a fost anunţat de preşedintele conisiei de validare, Bianca Predescu: 16 „pentru” şi 4 „împotrivă” (cele ale PNL), Stelian Bărăgan fiind, ca atare, viceprimarul nr. 2 al Craiovei.

„Echipa este completă!”

La momentul discursului, proaspătul vice a ţinut să le bătă obrazul celor de la PNL şi a promis că, de astăzi, va pleca prin cartiere să rezolve probleme cetăţenilor în slujba cărora se află de acum încolo. „Mulţumesc colegilor, chiar şi celor de la PNL, pentru că e democraţie. De acum, echipa este completă, sigur vom face o echipă unită şi puternică. De mâine, ne vedem în cartiere împreună cu colegii, pentru că suntem în slujba cetăţeanului”, a onorat consiliul, cu o declaraţie scurtă şi mobilizatoare, noul viceprimar al Craiovei. Stelian Bărăgan este membru PSD cu ştate vechi, activând de mulţi ani în organizaţia de tineret a partidului. La capitolul experienţă, acesta bifează funcţia de director al Centrului de Consiliere şi Orientare Profesională din cadrul Universităţii din Craiova, pe care a îndeplinit-o timp de 10 ani.