Medicii doljeni, atraşi de spitalele din străinătate

0
328

Exodul cadrelor medicale în fara graniţelor continuă, iar cifrele sunt cu adevărat îngrijorătoare. În ultimii şapte ani peste 18.000 de medici şi 50.000 de asistenţi medicali au părăsit sistemul sanitar românesc pentru a profesa în spitalele din străinătate. Pentru pregătirea acestora statul român ar fi investit nu mai puţin de 3,5 miliarde de euro. Numai în luna iulie a.c, 21 de asistenţi medicali şi zece medici doljeni au primit certificate de conformitate. Aceste documente sunt necesare, în general, pentru a putea lucra în alte ţări din Uniunea Europeană.

Nemulţumiţi de salariile din ţară şi atraşi cu câştiguri mult mai mari în spitalele de peste hotare, tot mai mulţi medici aleg să plece în străinătate. Aproximativ 3% dintre doctorii români şi 5-10% dintre asistente emigrează în fiecare an, iar cele mai frecvente destinaţii sunt Italia, Franţa, Spania, Marea Britanie şi ţările din nordul Europei. În plus, statul român a pierdut şi foarte mulţi bani. Pentru formarea unui medic timp de şase ani, statul cheltuieşte aproximativ 30.000 de lei, iar pentru specializarea acestuia, încă 21.000 de lei, în total aproximativ 51.000 de lei în total.

În judeţul Dolj, 2.000 medici ar trebui să aibă în grijă o populaţie de 660.000 de locuitori, ceea ce înseamnă că, teoretic, fiecărui doctor doljean îi revin aproximativ 330 de persoane. Printre secţiile care ar mai avea nevoie de medici se regăsesc cele de neurochirurgie, oncologie, chirurgie vasculară sau cardiologie. În schimb, au nevoie de personal auxiliar şi asistenţi medicali secţiile de Anestezie Terapie Intensivă, Compartimentul de Arşi – unde, în mod obişnuit, normarea ar trebui să fie de un asistent la trei paturi – dar şi chirurgia.

Salariile mici, principalul motiv pentru care doctorii pleacă

Şi mai îngrijorător este însă faptul că, la nivel naţional, s-a coborât sub pragul critic de 40.000 de medici cu liberă practică. România a oferit în ultimii 10 ani medici și cadre medicale în valoare de 600 de milioane de euro. Aşa se face că sunt zone în țară total neacoperite din punctul de vedere a existenței medicului. Iar în spațiul rural sunt cele mai mari probleme în ceea ce privește lipsa personalului sanitar. Şcolile de medicină din România scot aproximativ 3.000-3.500 de absolvenți pe an și anual pleacă din țară aproape 3.000. Alarmantă este situaţia din spitale, unde există un deficit major de medici, în cazul unor specialităţi importante precum ATI, chirurgie toracică sau cardiovasculară, radioterapie sau geriatrie.

În ceea ce priveşte motivele emigrării cadrelor medicale, studiile arată că migraţia din România a fost declanşată odată cu aderarea la Uniunea Europeană şi debutul crizei economice.  Statisticile Eurostat relevă faptul că un medic rezident în România, inclusiv cei care lucrează pe secţii dificile, aşa cum ar fi cea de primiri urgenţe sau ATI, ajunge să câştige în jur de 200 de euro, în timp ce media europeană este de 1.300 de euro. Iar diferenţele nu se opresc aici. Foarte mari sunt şi între salariul pe care îl primeşte un medic specialist sau primar în ţara noastră şi un specialist cu aceaşi pregătire în Europa. Astfel, un medic specialist este plătit de stat în România cu doar 500 de euro, în timp ce un medic primar primeşte cel mult 800 de euro. Media europeană este de aproximativ zece ori mai mare, respectiv 7-8.000 de euro. Situaţia este cu mult mai gravă în condiţiile în care 64% dintre studenţi la Medicină şi 60% dintre doctorii care încă sunt în ţară intenţionează să părăsească România.

Deficitul de medici se resimte în toată ţara

Una din categoriile importante de medici care lipsesc sistemului sanitar românesc este cea a chirurgilor cardiovasculari specialişti în pediatrie. Acest deficit se resimte în mai toate spitalele din ţară. După calculele reprezentanţilor Colegiului Medicilor din România, anul trecut, în 27 de judeţe din întreaga ţară existau unităţi sanitare care funcţionau fără a fi acoperite din punct de vedere al personalului medical.

În Uniunea Europeană, numărul doctorilor la mia de locuitori varia de la 6,2 doctori în Grecia, 4,9 în Austria şi 4,4 în Lituania, la 2,5 în România şi Slovenia şi 2,2 în Polonia, după cum arată un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) şi al Comisiei Europene. În ceea ce priveşte asistentele, media europeană este de opt la 1.000 de locuitori. În Danemarca, sunt 15,4 asistente la mia de locuitori, în Finlanda – 14,1, iar în Irlanda – 12,6. România se situează şi la acest capitol printre codaşe cu 5,8 asistente la 1.000 de locuitori.