Marea Britanie ar putea ataca poziţii din Siria şi Libia ale grupului terorist Stat Islamic

0
332

Premierul Marii Britanii, David Cameron, a avertizat că ar putea ordona raiduri aeriene împotriva poziţiilor teroriste din Libia şi Siria pentru a evita comploturi împotriva cetăţenilor britanici. „Dacă există o ameninţare la adresa Marii Britanii sau a poporului nostru pe străzile noastre (…) suntem capabil să-i punem capăt luând măsuri imediate împotriva acestei ameninţări”, a subliniat Cameron, adresându-se reporterilor după aterizarea la Jakarta, prima etapă a turneului său de patru zile în Asia de Sud-Est, care va mai cuprinde Singapore, Vietnam şi Malaezia. „Ca prim-ministru, întotdeauna aş dori să încerc şi să iau acea măsură (…) fie că problema provine din Libia, Siria sau din oricare altă parte”, a continuat David Cameron. Premierul britanic intenţionează să folosească acest turneu sud-asiatic pentru a crea noi alianţe politice în scopul contracarării unei ameninţări pe care el a descris-o drept un „cult al morţii”. În august 2014, Marea Britanie a ridicat alerta teroristă la nivelul la care un atac este considerat „foarte probabil”. David Cameron a discutat ieri cu preşedintele indonezian Joko Widodo, cu care va discuta despre dezvoltarea relaţiilor economice şi creşterea cooperării în combaterea terorismului internaţional. Combaterea ameninţării islamiste constituie o prioritate a guvernului de la Londra, după ce 30 de britanici au fost ucişi într-un atentat comis luna trecută în staţiunea tunisiană Sousse, atac revendicat de Statul Islamic. Potrivit autorităţilor tunisiene, atacatorul, un tânăr de 22 de ani, se antrenase într-o tabără jihadistă din Libia.  Marea Britanie participă deja la campania aeriană condusă de SUA împotriva poziţiilor Statului Islamic în Irak, iar David Cameron vrea să obţină sprijinul Parlamentului în acest an pentru extinderea acestei participări la Siria. Este însă pentru prima dată când şeful guvernului britanic vorbeşte despre perspectiva bombardării unor ţinte în Libia, ţară aflată în haos. Declaraţia sa survine după ce publicaţia „The Sunday Telegraph” a relatat că premierul şi consilierii săi au discutat despre cum ar putea Londra să contribuie la înfrângerea militanţilor islamişti în Libia dacă în această ţară se va instala un guvern stabil.