Bolnavii de diabet, în cursă după medicamente

0
328

După pacienţii cu cancer şi SIDA a venit rândul diabeticilor să simtă pe propria piele ce înseamnă să fii bolnav în România. De câteva săptămâni bune, aceştia se văd nevoiţi să alerge de la o farmacie la alta în căutarea medicamentelor fără de care nu pot trăi. În multe unităţi farmaceutice stocurile de pastile s-au epuizat din cauza fondurilor insuficiente, iar previziunile pentru lunile următoare nu sunt deloc încurajatoare.

Goana după medicamente a bolnavilor de diabet s-a transformat într-o adevărată cursă pentru viaţă şi în judeţul Dolj. Cei mai mulţi pacienţi ştiu că fără tratament riscurile la care se expun sunt extrem de mari şi de aceea au ajuns să caute cu mare atenţie farmaciile în care încă se mai găseşte medicaţia de care au nevoie. De multe ori goana după medicamente, de la o farmacie la alta, înseamnă ore bune petrecute prin soare, căldură sau ploaie, în condiţiile în care vorbim totuşi de oameni bolnavi. Şi mai grea este viaţa pentru cei nedaplasabili, aproximativ jumătate din pacienţi, după estimările medicilor. Fie că au picioare amputate, fie că şi-au pierdut vederea sau au probleme cardiace grave aceştia nu au nici măcar posibilitatea de a mai căuta tratamentul. Îşi trimit, în schimb, rudele, prietenii sau chiar vecinii nevoiţi la rândul lor să facă de multe ori turul oraşului în căutarea medicamentelor pentru diabet.

Fără insulină se moare în câteva ore

Deocamdată, în judeţul Dolj, doar o parte din farmacii mai eliberează medicaţia necesară diabeticilor. Drept urmare au fost bolnavi care s-au întors la Spitalul Judeţean din Craiova reclamând faptul că nu mai găsit medicamente în farmacii. Mult mai mulţi sunt însă pacienţii care vin din judeţele limitrofe, de unde nu li s-a mai eliberat nici măcar insulină. Un astfel de caz este cel al unui copil de 12 ani, din judeţul Argeş, care a fost internat la clinica de diabet a Spitalului Judeţean din Craiova. Din acest punct de vedere există probleme în mai toate judeţele Olteniei, dar şi în restul ţării.

Maria Moţa

„Dacă aproape 5.000 de pacienţi, câţi sunt pe insulină în judeţul Dolj, nu-şi mai primesc tratamentul, se moare în câteva ore, maxim în câteva zile. Fără insulină pacienţii insulino-dependenţi nu pot trăi şi oficialităţile noastre ştiu foarte bine acest lucru. De aceea eu nu pot să cred că nu se va ajunge la o soluţie. Pentru că nici pe noi, nici pe pacienţi nu ne interesează conflictul între Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Pe noi ne interesează să se găsească o variantă de ieşire din această situaţie de criză. Ne dorim să fim informaţi, să se discute cu specialiştii astfel încât să se rezolve problemele”, a declarat prof. univ. dr. Maria Moţa, coordonatorul Programului Naţional de Diabet în judeţul Dolj.

Peste 700 de cazuri noi diagnosticate în primele luni ale acestui an

Toate aceste deficienţe au apărut în contextul în care, în judeţul Dolj, medicii vorbesc de o dezvoltare epidemică a diabetului. Numai în primul trimestru al acestui an au fost diagnosticate 718 cazuri noi, estimarea specialiştilor fiind că până la sfârşitul lui 2011 vor fi descoperite în total aproape 3.000 de cazuri. S-a ajuns în situaţia în care 17 medici diabetologi au în îngrijire nu mai puţin de 29.000 de bolnavi, ceea ce înseamnă, în medie, un doctor la 1.700 de pacienţi. În plus, se apreciază că pe lângă persoanele diagnosticate, alte 6.000 nici măcar nu ştiu că suferă de această afecţiune.

În schimb, fondurile alocate pentru aceşti bolnavi au scăzut, iar consecinţele nu au întârziat să apară. De fiecare dată acelaşi scenariu: pacienţii umblă din farmacie în farmacie şi undeva găsesc medicamentele de care au nevoie. Cei mai mulţi medici spun că nu e normal să se întâmple aşa, dar recunosc că e o soluţie. Asta până la un moment dat, când brusc se vor termina toate resursele.

Diabetul este una din bolile cu cea mai mare răspândire ale cărei efecte asupra organismului sunt devastatoare în lipsa tratamentului. Afecţiunea apare la nivelul tuturor ţesuturilor, tuturor organelor astfel încât reprezintă prima cauză de insuficienţă renală cronică şi este principala cauză de orbire. Amputaţiile sunt de 60 de ori mai frecvente la pacienţii cu diabet, iar infarctul miocardic şi accidentele vasculare cerebrale sunt de patru ori mai frecvente.