O parte din judeţ a fost cuprinsă de ape, săptămânile trecute. A fost nevoie de intervenţia ISU Dolj, a altor instituţii ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru ca efectele inundaţiilor să fie diminuate. Consiliul Judeţean Dolj a intervenit prompt şi a alocat, din fondul de rezervă al bugetului judeţean, pentru anul 2023, suma de 370.000 de lei, destinată acordării de ajutoare către Unităţi Administrativ – Teritoriale (UAT) afectate de calamităţile naturale.
Apele au cuprins multe localităţi din Dolj, multe familii găsindu-şi agoniseala de o viaţă ducându-se … Pentru ajutorarea celor care au avut de suferit, Consiliul Judeţean Dolj a intervenit prompt şi , printr-o şedinţă extraordinară, a aprobat din bugetul propriu de rezervă, pe 2023, acordarea de 370.000 de lei, pentru UAT-urile afectate. “A fost o perioadă foarte dificilă. Trebuia să intervenim. Astfel, Consiliul Judeţean Dolj a aprobat alocarea sumei de 370.000 de lei pentru cei afectaţi, având în vedere apariţia unor situaţii de extremă dificultate”, a precizat Cosmin Vasile, preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj.
Legislaţie clară
Situaţia de fond trebuia circumscrisă legislaţiei, ceea ce s-a şi întâmplat. Astfel, conform art. 36 alin. (1) din Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare : “în bugetele locale se înscrie fondul de rezervă bugetară la dispoziţia consiliului local, judeţean şi a Consiliului General al Municipiului , precum şi a sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, în cotă de până 5% din totalul cheltuielilor. Acesta se utilizează la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe bază de hotărâri ale consiliilor respective , pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în cursul exerciţiului bugetar, pentru înlăturarea efectelor unor calamităţi naturale, precum şi pentru acordarea unor ajutoare către alte unităţi administrativ – teritoriale în situaţii de extremă dificultate, la cererea publică a primarilor acestor unităţi ori din iniţiativă proprie”.
Bani pentru ajutorare
Pornind de la aceste considerente, Consiliul Judeţean Dolj a aprobat planul de ajutorare pentru UAT-urile afectate de inundaţii. Astfel, cea mai mare sumă, 100.000 de lei, a fost direcţionată către comuna Greceşti, cea mai afectată, iar comunei Secu i-a fost alocată suma de 60.000 de lei. Câte 35.000 de lei au primit comunele Botoşeşti – Paia, Carpen, Cernăteşti, Goieşti, Izvoare, Sopot.