Sfârșitul erei gazelor ieftine

0
440

După maximul prețului gazelor naturale atins în anul 2012, prețul acestora a coborât la un nivel similar anilor`90. După 6 ani de prețuri scăzute la gazele naturale, vom intra într-o nouă „eră” a prețurilor, semnificativ mai mari. Această perioadă a fost folosită în mod inteligent de companii și țări, pentru eficientizarea unor activități, reducerea costurilor, inițierea unor investiții în infrastructură (care nu întruneau condițiile de fezabilitate, altfel), și care au permis repoziționări în piață. În fapt această perioadă a gazelor ieftine, a fost folosită pentru a pregăti următoarea perioadă, cea a gazelor scumpe. Din păcate, România nu a profitat de această perioadă, sperând, precum greierul din fabulă, că prețurile gazelor vor rămâne veșnic la un nivel coborât. Lipsa unei strategii, neaplicarea legislației existente privind liberalizarea pieței și asigurarea stabilirii prețului corect pe piață etc., va găsi mulți consumatori de gaze nepregătiți pentru următoarea perioadă, când prețurile gazelor vor crește, iar aplicarea măsurilor populiste din trecut pentru rezolvarea problemelor de vulnerabilitate a consumatorilor de gaze, nu va face decât să accentueze problemele în viitor. Proiectul de modificare a legii gazelor naturale, care se află în Parlament, nu doar că nu vine cu soluții de pregătire a României pentru această nouă „eră” a gazelor, dar conține articole care vor duce la escaladarea costurilor, respectiv o creștere a prețului la consumatorul final.

Istoric și tendințe ale prețului gazelor în România

Piața en-gros.Analizând tranzacțiile desfășurate în perioada ianuarie 2018 – decembrie 2018, în cadrul platformelor puse la dispoziție de Bursa Română de Mărfuri (BRM), am determinat prețul mediu ponderat cu cantitățile de gaze achiziționate cu livrare în luna respectivă, luând în considerare gazele din producția internă tranzacționate pe BRM. Se poate observa că începând cu trimestrul II 2018, a apărut o inflexiune a trendului curbei prețului mediu ponderat, acesta crescând în trimestrul II 2018 cu 12,6% față de trimestrul II 2017 pentru gazele din producția internă, și preconizându-se o creștere de 15,6% a prețului în trimestrul IV 2018, față de trimestrul IV 2017.

Analizând limitele minime / maxime de preț ale gazelor tranzacționate pe piața en gros prin intermediul platformelor de tranzacționare ale BRM livrate în anul 2017 și cele care urmează să fie livrate până în decembrie 2018, am estimat o tendință de creșterea prețului gazelor din producția curentă peste trendul anului 2017. Prețul maxim al gazelor tranzacționate în luna iunie 2018, cu livrare în luna decembrie 2018, este cu 30% mai mare decât maximul prețului tranzacționat în lunile de vară cu livrare a gazelor în iarna 2017/2018, ceea ce arată că furnizorii se așteaptă la o creștere semnificativă a prețurilor gazelor în lunile de iarnă. Având în vedere obligația instituită de ANRE de înmagazinare a gazelor naturale, creșterea cotațiilor produselor petroliere și implicit a prețului gazelor din import, practica românească de a folosi gazele din import pe post de gaze de echilibrare a balanței de gaze în sezonul rece, va aduce creșteri semnificative de preț în sezonul rece 2018/2019 față de sezonul rece 2017/2018. Se observă o tendință de creștere a ecartului între prețul minim / maxim al gazelor tranzacționate pe BRM, element ce arată cât de departe suntem de o piață normală și mai ales de necesitatea aplicării legii gazelor naturale, modificată în urmă cu 2 ani prin OUG 64.

Piața en-detail.Tranzacțiile prin intermediul bursei pe piața en detail sunt tot mai puține. Pentru a putea face o comparație asupra prețurilor gazelor tranzacționate, gaz-marfă, am aproximat pentru fiecare consumator care a tranzacționat, tarifele reglementate aferente și am dedus astfel prețul gazului marfă, prețuri valabile din luna de tranzacționare timp de un an de zile. Prețurile medii ale tranzacțiilor efectuate pe piața en detail, în perioada octombrie 2017 si iunie 2018, au fost într-o continuă creștere.

Piața rezidențială. Tendințele de preț al gazelor naturale, atât pentru gazele din producția internă, cât și pentru gazele din import care vor fi necesare în sezonul rece, dar și folosirea gazelor din depozite, vor duce la creșterea prețului gazelor naturale la populație în sezonul rece cu cca. 10%, pe baza datelor de la BRM. În baza acelorași tranzacții, derulate pe BRM, se desprinde faptul că creșterea prețurilor gazelor pentru populație,va fi mult mai mare în partea de nord a țării, aici prețul putând să crească cu cca. 13%.

Istoric și tendințe ale pretului gazelor în lume

Analizând tendințele pe plan mondial ale prețului gazelor naturale, se desprinde tendința de creștere a prețului gazelor naturale. Bursa CEGH din Viena, cea mai apropiată bursă de gaze din Europa de România, prezintă o ușoară creștere a prețului gazelor naturale față de Q4-18, față de Q4-17 conform contractelor futures, cu cca. 10%. Experiența anilor trecuți permit folosirea acestui preț ca un reper pentru prețul gazelor din Federația Rusă vândute în Europa Centrală și de Est.

Analizând trendul de preț al gazelor naturale din SUA în prețuri futures Q4-18 față de prețul mediu stabilit în Q4-17, se poate observa o tendință de creștere semnificativă a prețului gazelor care după unele analize va fi de 8%, dar sunt și analiști care arată că aceasta va crește cu 40% în iarna următoare.

sursa : asociaţia energiainteligenta.ro