S-a născut cu darul exprimării prin pictură… La Branişte – „pădure rară”, după cum explică, zâmbind. Locul în care se retrage pentru bucuria creaţiei. În care îşi caută inspiraţia, în care îşi trăieşte permanenta nelinişte artistică… În singurătatea atelierului său din „pădurea rară” a prins contur şi cea mai recentă expoziţie semnată de Iulian Segărceanu. Deschisă pe 2 iunie a.c., la Galeria „Arta” a U.A.P., încă poate fi vizitată, simezele oferind bucuria întâlnirii cu creaţia unui artist pe cât de cunoscut, pe atât de surprinzător. Deşi, timp de mai multe decenii, s-a prezentat publicului craiovean ca peisagist, de această dată renunţă la tema sa preferată în favoarea naturilor statice cu flori. Flori de grădină – de la Branişte, desigur –, căci acestea sunt preferatele sale… Le alătură totuşi câteva „veneţiene” din itinerariile sale europene, dar şi câteva lucrări din ciclul „Paiaţe”.
Iulian Segărceanu: „Îmi plac şi nu-mi plac vernisajele… “
«Îmi plac şi nu-mi plac vernisajele… Nu-mi plac fiindcă am foarte mari emoţii! Pe măsură ce se înmulţesc expoziţiile, emoţiile parcă mă copleşesc mai mult de fiecare dată. Dar poate că e un lucru bun, înseamnă că şi tu, ca pictor, prin emoţie transmiţi ceva, ca şi lucrarea. Îmi plac pentru că atunci mă întâlnesc şi eu cu prietenii mei, cu iubitorii de artă, cu colecţionarii, cu lumea bună a acestor zile. Arta trebuie să circule, dar nu poate singură, trebuie să aibă un intermediar… Intermediarul meu e cel care iubeşte arta», îmi declara Iulian Segărceanu, vizibil emoţionat, la vernisajul celei mai recente expoziţii care îi poartă semnătura.
Consumat la începutul lunii, în primitoarea casă a artiştilor plastici craioveni, de pe Calea Unirii nr. 12, evenimentul a reunit un mare număr de colegi de breaslă ai pictorului şi iubitori de artă, în faţa cărora simezele s-au dezvăluit cu egală plăcere şi surprindere: peste 50 de naturi statice cu flori, creaţii „uluitoare”, după cum remarca Florin Rogneanu, directorul Muzeului de Artă, „o pictură modernă, cu ritmuri extrem de alerte”.
Florin Rogneanu: „Universul său înseamnă lumină, desen şi culoare”
«Încă de anul trecut anunţam că voi schimba tematica şi iată că am făcut-o. De data aceasta am venit cu un ciclu de naturi statice cu flori, o temă pe care eu nu prea am abordat-o. Florile mele preferate sunt cele de grădină. Nu le ştiu denumirea… Dar, de pildă, nu-mi plac garoafele sau macii, ci florile care cresc la mine, la Branişte, în grădină. Alături de ele stă floarea-soarelui – este prietena mea, ca să zic aşa… Dar nu cea mare, ci cele mai mititele, mai părăsite de lumină… Cele din tablourile mele sunt mai… zburlite, sunt special alese. Nu-mi plac florile cu petalele egale, să nu pară a fi făcute cu un şablon», mărturiseşte Iulian Segărceanu.
Şi pentru că localitatea natală şi-a pus foarte mult amprenta asupra creaţiei sale, artistul aşează pe aceleaşi simeze câteva peisaje din satul Branişte al comunei Podari, dar şi alte câteva din peregrinările sale prin lume, mai precis de la Veneţia. Ici-colo, câte o… sperietoare. „I se mai spune şi paiaţă în alte locuri, dar la noi, aici, în Oltenia, i se spune sperietoare. O pun ţăranii pe câmp după ce însămânţează, ca să sperie ciorile…”, adaugă artistul.
„Universul pe care şi-l construieşte constă în lumină, desen şi culoare. Ceea ce reuşeşte să facă din culoare Iulian Segărceanu puţini pictori reuşesc”, mai remarca la vernisaj Florin Rogneanu, făcând referire atât la tablourile în care predomină gama de albastru, în care „unii au văzut tristeţi profunde ale artistului” ori „clopotul uriaş al unui cer mai întotdeauna stătător de ploaie”, cât şi la cele în care florile îşi trăiesc rafinamentul cromatic prin armonizarea acestei nuanţe „reci” cu altele „calde”. «Lucrările sale au fost şi rămân în continuare, indiferent de expresia lor vizuală, un inventar al propriilor sale trăiri cenzurate mai mult sau mai puţin într-o formă sau mai curând în expresivitatea gestului şi a culorii» nota, în urmă cu ceva timp, Cătălin Davidescu într-un „Carnet plastic” din revista „Ramuri”.
Artistul care dă clasă: autodidact, discipol al maestrului Ilie Marineanu
„Talent prodigios”, „o puternică personalitate artistică”, după cum îl caracterizează Ion Parhon în „Enciclopedia artiştilor români contemporani” (Bucureşti, 1997), Iulian Segărceanu surprinde plăcut nu numai prin creaţia sa, ci şi prin evoluţia sa artistică. S-a născut la 31 august 1955, iar în 1971 a fost admis la Liceul de Artă din Craiova. «A avut marea şansă să fie „descoperit” şi „în-drumat” – adică aşezat pe un drum plin de mistere, a cărui frumuseţe continuă să o descopere şi acum, după trei decenii de creaţie artistică –, de către un spirit ales, intelectual rafinat şi artist elevat, maestrul Ilie Marineanu», adăuga, în aceeaşi revistă „Ramuri”, Florin Rogneanu.
Au urmat apoi un periplu artistic prin Europa şi studii libere de artă în Italia, Franţa, Germania, Belgia şi multe alte ţări. „A fost şi este un autodidact, citind foarte mult, studiind foarte mult şi călătorind foarte mult, văzând o mulţime de muzee. Dacă la o facultate nu îţi alegi profesorii, el şi-a ales mentorii pe care i-a vrut”, spunea, la vernisajul de la „Arta”, Marcel Voinea, preşedintele Filialei Craiova a U.A.P. din România.
De la Branişte, în colecţii particulare de pe aproape toate continentele
În 1979 era angajat ca pictor decorator, lucrând în această funcţie timp de nouă ani. În tot acest timp nu a neglijat pictura de şevalet, având câteva expoziţii personale la Muzeul de Artă din Craiova. În 1992 devenea membru al Fondului Plastic din Craiova, iar în anul 1994 membru definitiv al U.A.P. A deschis mai multe expoziţii personale: 1986-1988 – Muzeul de Artă din Craiova; 1992-2000 – Galeria „Arta” a U.A.P. din Craiova; 1997 – Muzeul de Artă din Calafat; 1997-1998 – „Studio Art” Craiova; 1999 – Muzeul de Artă din Slatina; 2006-2011 – Galeria „Arta” a U.A.P. Craiova; 2011 – Muzeul Judeţean Olt, Galeria „Artis” din Slatina.
Are participări la numeroase expoziţii de grup (cele mai multe vernisate în Craiova, dar şi la Galeria „Apollo” din Dr. Tr. Severin şi Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea) şi o mulţime de distincţii. Am aminti numai că în 1998 a obţinut Premiul Filialei Craiova a U.A.P. din România, în 1999 a fost premiat de Primăria municipiului Craiova, în 2002 a primit Diplomă de Excelenţă din partea Ministerului Culturii şi Cultelor. În 2008 a câştigat Premiul pentru pictură la Salonul Municipal de Artă Plastică de la Craiova şi tot în 2008, pe 11 mai, deschidea o amplă expoziţie personală la Muzeul de Artă craiovean, cronicile criticilor de specialitate fiindu-i dintre cele mai favorabile. De asemenea, are foarte multe lucrări în colecţii de stat şi particulare din ţări de pe aproape toate continentele: Serbia, Belgia, Bulgaria, Franţa, Italia, Elveţia, Danemarca, Australia, Liban, Coreea de Sud, SUA, Canada, Grecia, Israel, Africa de Sud ş.a.
***
Sunteţi poftiţi, aşadar, pentru câteva zile, la Galeria „Arta”, să vă lăsaţi seduşi de delicateţea florilor şi poezia peisajelor lui Iulian Segărceanu… «Celor care vor să viziteze expoziţia nu le trebuie decât un singur lucru: să vină pe lungimea mea de undă. Ştiţi că în pictură nu există explicaţii…», spune Iulian Segărceanu. Celor care vor să şi achiziţioneze o lucrare a artistului le-ar mai trebui ceva… Preţurile pornesc de la 500 de lei!
***
«Conştient de faptul că „pragul” tehnicii picturale trebuie să slujească expresivităţii, Iulian Segărceanu a studiat îndeaproape, ani de zile, citind mult, dar mai ales analizând cu acuitate operele marilor maeştri ai artei româneşti şi universale pentru a descoperi singur valenţele expresive ale fiecăruia, precum şi resorturile intime care le-au declanşat. Dar, dincolo de această „încărcătură”, să-i spunem „culturală”, în care valorile şi consistenţele materiei picturale sunt „configurate” după coordonate proprii, pictura lui Iulian Segărceanu impresionează printr-o mare libertate în tratarea unei teme sau motiv, fiind mereu imprevizibil în surprinderea unor „stări”». (Florin Rogneanu, „De la clipă la eternitate”, în revista „Ramuri”, nr. 7/2008)
***
«Pictura înseamnă culoare şi, după câte ştim, culoarea nu o poate controla decât acela care s-a născut cu ea. Pe mine mă obsedează din ce în ce mai mult. De aceea în ultimul timp am început să lucrez pe suprafeţe foarte mari picturi aproape abstracte. Nu-mi este frică de schimbarea care distruge imaginea. Din contră; în ultimul timp picturile mele stârnesc controverse. Dacă aş avea putere, m-aş schimba de la un tablou la altul. Oricum trăirea artistică de ieri nu este la fel cu cea de azi. Nu-mi plac pictorii care au găsit o formulă.
Cel mai mult iubesc peisajul. Eu lucrez în mijlocul naturii, undeva la marginea Craiovei, şi fără să vreau sunt furat de măreţia lui, dar câteodată încerc să-l stăpânesc pictând, dar mă şi înspăimântă să nu-i fiu subjugat. Dintr-un pictor nu rămâne decât emoţia lui şi nimic mai mult. O pată de culoare „aruncată” unde trebuie este totul, este un munte de spirit.
Nu pictez ceea ce văd, ci transpun ceea ce este ascuns în spatele imaginii şi în sufletul meu. Sunt micile mele gânduri despre artă, dar de fapt sunt sfaturile unui mare pictor şi profesor – Ilie Marineanu, de care mă leagă cele mai frumoase amintiri dar şi cele mai chinuitoare bucurii artistice». (Iulian Segărceanu – „Opiniile artiştilor” la articolul „Peisajul ca stare”, de Cătălin Davidescu, în revista „Ramuri”, nr. 9/2008)
